Tradiţii pentru spor şi sănătate : Praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de biruinţă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În lumea creştină, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorit an de an la data de 23 aprilie, se bucură de o cinstire aparte. Numele Marelui Mucenic Gheorghe provine din limba greacă (Gheorghios) care în traducere înseamnă agricultor. Marele Mucenic Gheorghe este ocrotitorul unui număr impresionant de ţări şi de oraşe europene.

Istoricul sărbătorii

Documentele religioase menţionează că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în ţinutul Capadochiei, leagănul creştinătăţii şi a trăit în vremea împăratului Diocletian ( în secolul al IV-lea). El făcea parte dintr-o familie de creştini înstăriţi, posesorii multor averi în acel ţinut.

Tatăl Sfântului Gheorghe, un martir al credinţei

Din copilărie, Sfântul Gheorghe a rămas orfan de tată, un renumit martir al credinţei în Hristos. După acest eveniment trist de familie, mama Sfântului Gheorghe a hotărât să se mute împreună cu fiul său în Palestina.

Numit comandant în armata împăratului Diocleţian

Tânărul Gheorghe a urmat o carieră militară în armata romană. Curând, el s-a remarcat prin curaj şi vitejie, reuşind să urce treptele ierarhiei în acest domeniu, până la demnitatea de comandant în armata împăratului Diocleţian.

Decretul lui Diocleţian împotriva creştinilor

Anul 303 a fost o etapă de răscruce, deoarece împăratul Diocleţian a emis un Decret care înăsprea represaliile împotriva creştinilor: au fost dărâmate numeroase lăcaşuri de cult, au fost supravegheaţi şi pedepsiţi participanţii la adunările creştine, cărţile sfinte au fost distruse şi arse, iar creştinii care nu acceptau să aducă jertfă zeilor erau ucişi.

Comandantul Gheorghe nu şi-a renegat credinţa

În ciuada acestor represalii, urmând exemplul tatălui său, Sfântul Gheorghe a avut curajul să-şi mărturisească public credinţa în Hristos, în faţa împăratului Diocleţian şi din acest motiv el a fost întemniţat şi a fost supus unor chinuri îngrozitoare, practicate frecvent în vremea lui Diocleţian. Torturile ( tragerea pe roată, înţepăturile de suliţă, îngroparea în var şi multe altele) nu l-au înfricoşat încât să renunţe la credinţa sa în Hristos. Mai mult, se spune că tânărul comandant a înfăptuit o minune, care i-a uimit pe contemporanii săi, în perioada cât a fost întemniţat: el a înviat trupul unui deţinut mort din celula sa.

simeon stalpnicul png

Eroismul credinciosului Gheorghe

Eroismul prea credinciosului Gheorghe a atras ca un magnet personalităţile de seamnă ale vremii, printre care un renumit magician al curţii imperiale şi chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocletian, care au îmbrăţişat credinţa creştină. Mânios, pentru că Sfântul Gheorghe a respins numeroase onoruri oferite de suveran , în schimbul renunţării la credinţa creştină, Diocleţian a poruncit uciderea prin decapitare a soţiei sale Alexandra şi a comandantului Gheorghe, în ziua de 23 aprilie anul 303.

Prigoana creştinilor a mai durat zece ani

Prigoana împotriva creştinilor a durat vreme de zece ani, până în februarie 313, când împăraţii romani Licinius şi Constantin cel Mare au emis Edictul de la Milan, document care consfinţea încetarea persecuţiilor religioase împotriva creştinilor, acordând religiei creştine drepturi şi libertăţi de care, până atunci, se bucurau doar cultele păgâne . Sfântul Gheorghe, venerat în iconografia ortodoxă

După moarte, Sfântul Gheorghe a fost venerat ca un model de demnitate, de credinţă şi de curaj în lumea creştină. Iconografia păstrează o imagine reprezentativă a Sfântul Gheorghe în uniformă militară, călare pe un cal alb, străpungând cu suliţa un balaur. Icoana, atât de cunoscută de toţi creştinii, face referire la o legendă pioasă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei de un balaur care teroriza întreaga suflare a cetăţii.

Iconografia îl mai reprezintă pe Sfântul Gheorghe într-o mantie roşie, culoarea specifică martirilor, dar şi ca războinic, ca tribun militar în veşminte patriciene, purtând o platoşă sub mantie, o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

Legenda despre balaur

Legenda spune că lângă cetatea Silena a apărut un balaur pe cât de uriaş, pe atât de feroce. Pentru a îmblânzi cumplita reptilă, locuitorii cetăţii Silena au hotărât s-o hrănească cu animale din gospodăriile lor, iar după sacrificarea animalelor din gospodărie, localnicii trebuia să-şi sacrifice şi copiii.

Într-o zi, un demnitar al oraşului urma să-şi jerfească unica fiică şi s-o dea ca hrană reptilei. Atunci, Sfântul Gheorghe, care călătorea pe acele meleaguri, a omorât fiorosul balaur. Legenda spune că tânăra a legat cu o sfoară leşul reptilei şi l-a cărat în cetate, apoi i-a dat foc. Sfântul Gheoghe n-a acceptat nici o răsplată de la părinţii fetei pentru salvarea tinerei. Moartea balaurului pripăşit în localitatea Silena reprezintă izbânda binelui asupra răului.

Pelerinaj la mormântul Sfântului Gheorghe

După moarte, Marele Mucenic a continuat să facă minuni, iar din mormântul său, care se păstrează în Biserica Ortodoxă din localitatea Lodd, la S-V de Tel-Aviv, în Israel, izvorăşte mir. Aici, pelerinii din lumea întreagă vin la mormântul Purtătorului de Biruinţă rugându-l să-i ocrotească de orice rău.

„În România, Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruinţă, este invocat în numeroase lăcaşuri creştine, binecuvântate cu hramul Sfântul Gheorghe. Evlavia românilor pentru unul dintre cei mai iubiţi sfinţi de pe mapamond se reflectă şi în faptul că mulţi dintre ei poartă slăvitul lui nume. Cel dintâi folos sufletesc pentru noi este întărirea credinţei, desprinsă din priveliştea eroismului Sfântului Gheoghe. El a dat dovadă de o puternică stăruinţă în a-l mărturisi pe Hristos, în faţa păgânilor, până la suprema jertfă a muceniciei. Dar roada cea mai scumpă, câştigată din pilda Marelui Mărturisitor Gheorghe, este întărirea noastră în răbdarea şi hotărârea de a-l urma pe Hristos", precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Capitală.

Purtătorul de Biruinţă, Ocrotitorul spiritual

Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române

De asemenea, Marele Mucenic Gheorghe a fost patronul spiritual al domnitorului Ştefan cel Mare, iar imaginea sfântului, care a ucis balaurul, era pictată pe steagul Moldovei Medievale. Renumitul steag a fost dăruit Mânăstirii Zografu de la Muntele Athos, ctitorie a domnitorului moldovean.

Marele Mucenic este patronul spiritual al multor ţări : Anglia, Serbia, Georgia, Germania, Lituania, Portugalia şi Grecia. Totodată, Sfântul Gheorghe este ocrotitorul mai multor oraşe cu nume celebre: Veneţia, Geneva, Moscova, Rio de Janeiro, Londra şi Amsterdam.În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca un protector al animalelor, pe când în unele zone din Spania, ziua de prăznuire a sfântului este celebrată cu mese îmbelşugate şi cu multe daruri oferite sărbătoriţilor.

În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este patronul măcelarilor, agricultorilor, călăreţilor, fermierilor şi al bolnavilor de lepră.

Ritualuri cu liliac, cu salcie şi leuştean

Potrivit tradiţiei, în ziua praznicului, după slujbă, în biserici, credincioşii primesc flori de liliac, iar în unele zone din sudul ţării ei primesc crenguţe de leuştean, plante care au efecte benefice asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor, ocrotindu-i, în acelaşi timp, de situaţii neprevăzute.

În ziua praznicului, când se serbează Moşii de Sfântul Gheorghe, este bine ca uşile şi ferestrele casei să fie împodobite cu ramuri de salcie. De asemenea, porţile fiecărei gospodării trebuie împodobite cu ramuri înmugurite de salcie; tradiţia spune că planta are în această zi puteri magice şi-i apără pe gospodari de boli şi de pagubă.

În ziua praznicului, oamenii se cântăresc; practicând acest ritual, ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când datina se înnoieşte tot în ziua de Sfântul Gheorghe.

Ritual care îndepărtează spiritele rele

În mediul rural, gospodarii dau foc gunoaielor şi vechiturilor, iar cenuşa rămasă, după ce totul a ars, se amestecă foarte bine cu untură, cu care se ung uşile grajdurilor; acest ritual este practicat pentru a îndepărta spiritele rele, care vin în această noapte şi intră în adăpostul animalelor să fure sporul casei: laptele şi ouăle.

Obiceiul "urzicatului

În Bucovina se practică obiceiul „urzicatului". În zorii zilei, tinerii îşi ating mâinile şi picioarele cu urzici. Tradiţia spune că ritualul, păstrat din moşi-strămoşi, îi ajută pe tineri să fie mai viguroşi şi mai sprinteni.

Busuiocul semănat în ziua praznicului aduce noroc

Fetele, care vor să fie iubite şi să se căsătorească cu sufletul pereche, trebuie să semene în acestă zi busuioc. Când busuiocul a înflorit, ele îl poartă în păr sau îl usucă şi-l poartă în poşetă, dăruid o crenguţă şi persoanei iubite.

Împotriva energiilor negative

Pentru a învinge energiile negative, în zorii zilei, gospodarii trebuie să ia apă din fântâna casei, să-şi spele faţa şi mâinile cu apă neîncepută şi apoi cu agheasmă. Dacă nu este fântână în gospodărie, există o alternativă : în locul apei din fântână, gospodarii trebuie să-şi spele faţa cu apă plată sau de izvor, dintr-o sticlă pe care s-o deschidă în zorii zilei.

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, cunoscută în termeni populari de Sângiorz, este celebrată timp de trei zile, asemena marilor praznice

Începe vara pastorală

Praznicul Sfântului Gheorghe este asociat cu începutul verii pastorale, aşa cum Sfântul Dumitru anunţă încheierea acestui sezon. Tot tradiţia populară spune că există o înţelegere cosmică între Sân-George şi Sânmedru: când cântă broaştele pentru prima dată în an, Sân-George ia cheile de la Sânmedru pentru a „deschide" drumul vegetaţiei la viaţă.

Ajunul sărbătorii, 22 aprilie, este cunoscut sub numele de Sângiorzul vacilor sau Alesul şi este sărbătoarea ciobanilor. Obiceiul marchează începutul anului pastoral când, potrivit tradiţiei, se aleg ciobanii, miei şi locul viitoarei stâne; tot atunci se pregătesc oile pentru muls şi se prepară primul caş. Tot în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, spiritele malefice şi strigoii umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiţie, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante, precum : usturoiul, rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteanul.

În ziua de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, prin împlinirea ritualurilor moştenite din moşi-strămoşi, gospodarii vor să învingă puterea strigoilor : ei aprind focuri rituale, cântă din bucium, produc zgomote şi fac pomeni de îmblânzire a morţilor deveniţi strigoi.De Sfântul Gheorghe se împodobesc casele cu plante care simbolizează renaşterea naturii.

Pentru a goni strigoii se ung cu usturoi uşile, ferestrele şi pragul casei, pe unde ar putea pătrunde strigoii. În finalul ritualului, se face semnul crucii în aceste puncte cardinale ale casei. În acelaşi timp, oamenii trebuie să consume usturoi şi să se ungă cu miraculosul protector pe corp, pe frunte, pe spate, pe piept şi la încheieturi, pentru a scăpa de furia acestor spirite pă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
alergii  jpg
protest INQUAM Photos  jpg
khamenei alegeri tw1 jpg
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net