Cum să-ţi cultivi propriile mirodenii la ghiveci

Ultima actualizare:

    În câteva săptămâni de la plantare, te vei bucura de propria grădină cu mirodenii, pe balcon
În câteva săptămâni de la plantare, te vei bucura de propria grădină cu mirodenii, pe balcon

Ţi-ar plăcea să nu trebuiască să dai fuga la piaţă de fiecare dată când ai nevoie de un fir de pătrunjel sau de mărar, ci să ai în permanenţă în casă mirodenii proaspete? Se poate, dacă le cultivi singur, la ghiveci. Nu trebuie să fii expert în agricultură pentru a avea propria grădină în apartament. Însă pentru a asigura vedeţurilor tale o dezvoltare cât mai bună, e bine să ştii câteva secrete de bază.

Chiar dacă nu locuiești la casă, ai totuși posibilitatea de a cultiva o gamă largă de plante aromatice și în apartament, în ghivece ce pot fi poziționate pe balcon sau pe pervazul de la bucătărie. Astfel, vei beneficia pe toată perioada anului de prospețimea aromelor tale preferate și, în plus, vei avea în casă o oază de verdeață care să te binedispună în permanență.

Pătrunjelul, coriandrul, salvia, busuiocul, mărarul, menta, tarhonul, chives, rozmarinul, oregano, sau cimbrul sunt doar câteva dintre plantele aromatice care se adaptează foarte bine condițiilor de apartament, iar pentru a te bucura de aroma lor în permanență nu îți trebuie decât niște ghivece, un pământ bun și o mână de semințe.

Pas 1. Potrivit specialiştilor Hornbach, un prim pas pe care trebuie să îl faci dacă te-ai hotărât să îți amenajezi o grădină de mirodenii este să alegi semințe de bună calitate pentru plantele pe care le preferi și, de asemenea, un pământ fertil, bogat în substanțe nutritive și săruri minerale.

Pas 2. Alege ghivecele joase, din ceramică, pentru că au o suprafață mai poroasă şi mențin mai bine umiditatea pământului decât cele din plastic.

Pas 3. Nivelează foarte bine pământul în ghiveci, după care fă cu degetul o gaură de aproximativ 1 cm presară semințele într-un strat fin, având grijă să nu le aglomerezi. Ulterior semințele trebuie acoperite, însă nu insista cu apăsarea pământului, întrucât riști să oprești încă de la început încolțirea plăntuțelor.

Pas 4. După ce ai pus seminţele în pământ, udă solul cu o cantitate redusă de apă, ținută la temperatura camerei, și pune ghiveciul la fereastră, de preferat într-o zonă cu temperatură moderată (18-21 de grade Celsius), unde să fie protejat de căldură excesivă sau de aburi.

Pas 5. Perioada ideală de însămânţare este primăvara, însă nici acum nu e timpul pierdut. Vei avea mirodenii până spre toamnă.

Pas 6. La câteva zile după plantare vor apărea şi primele răsaduri. Imediat ce acestea încep să se înalțe, vor trebui mutate într-un ghiveci mai spațios, sau într-o jardinieră, unde să aibă spațiu suficient de dezvoltare. Chiar dacă această etapă nu pare deosebit de complicată, recomandările Hornbach sunt ca răsadurile să fie scoase cu mare grijă pentru a nu le rupe rădăcinile, iar apoi trebuie replantate la distanțe de câțiva centimetri între ele.

Pas 7. Udă plantele cu apă din belşug, însă fără a o lăsa să stagneze la suprafaţa solului. Tocmai de aceea este indicat ca solul să fie unul care se drenează foarte ușor și ghiveciul să aibă găuri de scurgere pentru apa în surplus. De asemenea, pe lângă udările care se fac atunci când solul este aproape uscat, este recomandat ca la două-trei săptămâni să afânezi solul cu ajutorul unui obiect cu vârf ascuțit. În acest mod, rădăcinile se vor bucura de mai mulți nutrienți și se vor dezvolta mai rapid.

Pas 8. Plantelele de interior nu sunt atacate foarte des de dăunători, însă dacă în ciuda tuturor măsurilor de precauție, apar afidele sau acarienii, ajutați planta cu condiții bune de lumină și temperatură, precum și cu băi regulate.

Pas 9. Curăţă în permanenţă plantele de frunze uscate şi nu le rupe haotic, astfel încât să nu aibă de suferit şi să-şi regenereze rămurelele rupte.

image
image
image
image
image
image
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net