Ce este asexualitatea? "Am fost forţată să merg la psiholog pentru că am probleme psihice"

Ultima actualizare:

    Ce este sexualitatea?Foto: Getty
Ce este sexualitatea?Foto: Getty

În ultimii ani societatea a devenit mult mai înţelegătoare în ceea ce priveşte definiţia genului şi a început să îşi extindă spectrul . Genul masculin şi cel feminin este însoţit de termeni precum pansexual, demisexual, iar producătorii de haine au început să se gândească serios la problematica pe care o ridică genderizarea hainelor. Evident, acestew schimbări au adus modificări şi asupra modului în care este privită sexualitatea în ansamblul ei.

O atenţie ridicată asupra problemelor aduse în discuţie de agenda comunităţii LGBTQ şi creşterea numărului celebrităţilor care şi-au declarat sexualitatea ambivalentă a condus la extinderea spectrului definiţiilor date genului, potrivit independent.co.uk. O componentă rămâne nediscutată: conceptul de "asexual". Asexualitatea este întâlnită în rândul a aproximativ 1% din cadrul populaţiei şi este un subiect tabu al societăţii contemporane. Asexualitatea, definită în termeni cât mai simpli, reprezintă lipsa atracţiei sexuale, explică psihologul Erika Price. "Este ceva care nu este luat în serios. Oamenii erau convinşi că îmi voi schimba părerea după ce voi trăi un număr de experienţe. Acest tip de scepticism pe care îl primeam de la ceilalţi mă deranja, dar nu l-am luat în seamă. Cei cu care am avut legături apropiate mă luau în râs, obligându-mă să întreţin relaţii sexuale şi ameinţându-mă că se vor despărţi de mine dacă nu fac acest lucru. Este în regulă dacă cineva nu doreşte să aibă o relaţie cu o persoană asexuală, dar nu este normal ca acea persoană să fie abuzată sub pretextul că va simţi, la un moment dat, plăcere", este mărturia unei persoane asexuale care a dorit să rămână anonimă. 

"Este adevărat că persoanele asexuale nu experimentează acelaşi tip de ameninţări precum persoanele gay sau bi, dar să le fie spus că sunt defecte sau să fie forţate să întreţină relaţii sexuale nedorite este un lucru frecvent întâlnit în rândul lor. Problema devine mai gravă atunci când acestor persoane le este negată identitatea şi viziunea pe care o au asupra sexualităţii, fiind marginalizate", continuă Erika Price. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net