S-a lăsat ghidată de GPS și a ajuns direct în lac! Cum s-a întâmplat

Ultima actualizare:
Femeia a reușit să iasă din mașină, înainte ca aceasta să se scufunde
Femeia a reușit să iasă din mașină, înainte ca aceasta să se scufunde

Cazul unei femei din Ontario, Canada ne arată că nu ne putem baza întotdeauna pe tehnologie. Aceasta „s-a trezit” cu mașina în lac după ce și-a pus toată încrederea într-un dispozitiv GPS.

Femeia, care nu a vrut să-și facă public numele din motive evidente, conducea pe timp de noapte și ceață, potrivit mashable.com. Neavând vizibilitate foarte bună, nu a mai fost atentă la drum și s-a orientat numai după GPS, așa că nu a văzut că se îndreaptă către un lac.

Abia a doua zi a fost scoasă mașina din lac, cu ajutorul autorităților
Abia a doua zi a fost scoasă mașina din lac, cu ajutorul autorităților

Din fericire, când a observat că a intrat cu mașina în apă, și-a deschis imediat fereastra, și-a luat geanta și a ieșit din mașină înainte ca aceasta să apuce să se scufunde.


    Abia a doua zi a fost scoasă mașina din lac, cu ajutorul autoritățilorfoto: Facebook
Abia a doua zi a fost scoasă mașina din lac, cu ajutorul autoritățilorfoto: Facebook

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net