Își păcălea pacienții minori că erau otrăviți cu radiații pentru a-i abuza sexual

Ultima actualizare:

    Un doctor impostor își păcălea pacienții minori pentru a-i abuza sexualFoto: Getty
Un doctor impostor își păcălea pacienții minori pentru a-i abuza sexualFoto: Getty

John William Beaumont a pretins mult timp că este doctor al Ministerului Apărării al Marii Britanii și își convingea pacienții minori că sunt otrăviți cu radiații pentru a-i abuza sexual. Le aplica un tratament dureros și periculos care presupunea injectarea organelor genitale.

Majoritatea victimelor sale erau îngrozite de faptul că ar fi fost otrăvite de radiații de la Cernobîl, în ciuda faptului că nu intraseră niciodată în contact cu acea zonă de risc, precizează Daily Star. Beaumont își improvizase chiar și un aparat despre care pretindea că ar fi citit nivelul de radiații din organismul uman pentru a câștiga încrederea pacienților.

Medicul impostor le punea apoi un „diagnostic” și un „tratament” foarte dureros care presupunea injectarea organelor genitale. Pentru Beaumont era însă doar un pretext pentru a-i abuza astfel pe copii, dar și pe o femeie (despre care s-a aflat în timpul achetei). Îi păcălea spunâdu-le le ia „mostre” pe care le trimite la un laborator pentru analize. În realitate, Beaumont nu avea deloc cunoștințe despre medicină și nici vreo legătură cu Ministerul Apărării.

În ciuda faptului că multe dintre victimele sale fuseseră traumatizate de acest infractor, au ascuns mult timp tratamentul rușinos și dureros la care au fost supuse. În 2014 însă, câțiva dintre foștii săi pacienți au decis să rupă tăcerea și să declare totul la poliție.

Autoritățile au fost șocate când au investigat cazul și au găsit probe compromițătoare. Jean Beaumont a fost condamnat la 16 ani de închisoare pe 16 iunie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net