Gonflabilele prind viaţă

Ultima actualizare:

    Noile păpuşi inteligente vor fi puse pe piaţă anul viitor
Noile păpuşi inteligente vor fi puse pe piaţă anul viitor

Compania americană RealDolls e pe cale de a crea o nouă generaţie de păpuşi sexuale. Pe lângă faptul că vor arăta exact ca o femeie în mărime naturală, au puls şi părţi de corp ce se pot schimba, respiră, vorbesc murdar, au temperatură şi chiar au personalitate.

Păpuşile de lux vor putea fi programate şi controlate de utilizatori prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoanele inteligente sau de pe tablete. Cei care vor cumpăra frumoasele roboţele vor putea să aibă un dialog cu acestea, să se bucure de faptul că se mişcă, zâmbesc şi sărută, ca femeile reale. Vor ţine minte lucruri importante, cum ar fi aniversarea bărbatului căruia îi aparţin, dar le vor aminti, de exemplu, şi că trebuie să cumpere lapte. Compania speră ca noile păpuşi inteligente să ajungă pe piaţă la sfârşitul anului 2017. RealDolls produce, din 1997,  păpuşile cele mai apropiate de realitate pentru sex. Clienţii îşi pot personaliza “partenerele”, care costă 5.000 de dolari (circa 20.000 de lei) exemplarul. Încă nu a fost stabilit un preţ pentru cele inteligente.

Aşa le primesc clienţii: în cutie
Aşa le primesc clienţii: în cutie
image
image
image
image
image
image
Bloc apartament fatada Bucuresti locuinta FOTO Shutterstock
bani pensie jpg
parlament1 jpg
Al Di Meola  jpg
ananas rubyglow jpg
Avion cargo Boeing 747   800 shutterstock 527865682 jpg
casatorie creier jpg
valuri de 10 metri frutuna pe mare jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net