Sfaturi pentru cumpărături rapide în Vinerea Reducerilor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Anul acesta Vinerea Reducerilor va avea loc la data de 18 noiembrie. E adevărat că unele magazine au furat deja startul, iar altele chiar şi-au epuizat stocul de produse ieftine, însă urmează valul al doilea al marilor reduceri. Până atunci, iată cum ar trebui să te pregăteşti pentru cumpărături sigure şi cât mai rapide!

Calculează-ţi bugetul!

Ştii cât vei cheltui anul acesta de Black Friday? Pentru a nu fi luat de val şi pentru a nu te trezi apoi cu buzunarele goale, calculează-ţi de pe acum bugetul. Pune deoparte banii de întreţinere, facturi, rate la bănci, mâncare şi alte cheltuieli, iar apoi vezi cât ţi-a mai rămas. Încearcă să te încadrezi în acest buget, asta dacă nu cumva ai o puşculiţă pe care s-o spargi. 

Fă o listă cu produse

Gândeşte-te foarte bine la produsele de care chiar ai nevoie şi nu cumpăra orice în ideea în care acum totul este mai ieftin. Dacă, de exemplu, recent ţi s-a stricat monitorul de la calculator, este evident că ai nevoie de unul nou. Însă, dacă vrei să-ţi cumperi al treilea Home Cinema, ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a arunca cu banii.  

Caută produsele în magazinele fizice şi online

Pentru a alege magazinul de la care vei cumpăra în ziua de Black Friday, va trebui să răscoleşti puţin internetul şi să-ţi faci timp pentru o raită prin magazinele fizice. Caută produsele pe care ţi le doreşti, vezi care sunt preţurile în prezent, interesează-te cu privire la numărul de produse care se află în stoc şi citeşte pe forumuri impresiile altor cumpărători cu privire la magazinele respective. S-ar putea să descoperi că nu toate părerile sunt pozitive. 

Urmăreşte evoluţia preţurilor

Foarte multe magazine, înainte de Vinerea Reducerilor, măresc preţurile anumitor produse pentru ca apoi, de Black Friday, să le scadă din nou. Nu pica în această capcană!  Notează-ţi zilnic preţurile produselor dorite ca să nu plăteşti mai mult pentru un produs „redus”. 

Fă-ţi de pe acum conturi la magazinele online

În ziua marilor reduceri nu vei putea verifica simultan toate magazinele. Astfel, este recomandat să-ţi faci o listă cu magazinele preferate şi să-ţi creezi câte un cont în fiecare dintre ele, dacă nu ai deja unul. Nu uita să completezi datele de facturare şi adresa de livrare în fiecare cont. Nu vrei să pierzi timpul cu asta în ziua reducerilor. 

Adaugă produsele în „lista cu dorinţe”

Pentru a câştiga şi mai mult timp, este recomandat să pui în wishlist (lista de dorinţe) produsele pe care vrei să le cumperi, mai ales dacă ştii care va fi preţul acestora de Black Friday (de multe ori se întâmplă ca înainte de Vinerea Reducerilor să apară pe internet cataloagele cu oferte). Astfel, tot ce îţi va mai rămâne de făcut va fi să finalizezi comanda. 

Comandă cu plata ramburs

Deşi cumpărăturile online cu cardul sunt foarte sigure, cel mai rapid este să plăteşti ramburs, pentru a evita să pierzi timpul introducând datele cardului tău pentru fiecare comandă. Astfel, previi şi cazurile în care tranzacţia este respinsă de bancă. 

Ce e Black Friday sau Vinerea Neagră

Black Friday, Vinerea Neagră sau Vinerea Reducerilor este ziua în care aproape toate magazinele online, dar şi fizice îşi vând produsele la peţuri extrem de mici, practicând discount-uri masive şi de până la 50% sau chiar mai mult. Este un eveniment importat din America, iar prima ediţia a fost organizată la noi în anul 2011. Evenimentul a luat de la an la an o amploare din ce în ce mai mare, iar în cadrul ediţiilor trecute s-au vândut inclusiv maşini şi lingouri de aur. În America, Black Friday urmează Zilei Recunoştinţei şi deschide sezonul cumpărăturilor pentru Crăciun. Pentru că Ziua Recunoştinţei este ultima zi de joi din luna noiembrie, Vinerea Neagră cade mereu în perioada  23 – 29 noiembrie. În România, magazinele participante fac parte din categoriile: electronice şi electrocasnice, fashion, încălţăminte şi accesorii, îngrijire personală, cărţi, articole pentru casă, jucării pentru copii, magazine IT.

image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net