Scapă de aceste obiceiuri dacă vrei să pui bani deoparte!

Ultima actualizare:

    Nu pleca la cumpărături fără o listă cu produsele strict necesare
Nu pleca la cumpărături fără o listă cu produsele strict necesare

Deşi ai o sursă de venit care te mulţumeşte, iar din punct de vedere financiar nu stai deloc rău, iată că îţi este, totuşi, imposibil să pui bani deoparte. Încerci lună de lună, dar la sfârşit constaţi că te afli pe minus. Culmea e că nici măcar nu ştii pe ce s-au dus banii. Iată, potrivit wall-street.ro, care sunt greşelile pe care le faci şi care te împiedică să economiseşti.

Cumperi lucruri pe care nu ţi le permiţi 

Cu alte cuvinte, contractezi credite pe care, apoi, le achiţi cu mare greutate sau nu le mai poţi achita deloc. O rată mare la bancă şi grad de îndatorare ridicat nu-ţi va mai permite să pui bani deoparte, pentru zile negre. Dimpotrivă.  Datoriile te pot băga în faliment. Aşa că încearcă să te întinzi cât te ţine plapuma. Nu împrumuta mai mult decât poţi da înapoi. 

Îţi este frică să investeşti 

Toată viaţa nu faci altceva decât să te chinuieşti să economiseşti. Însă, nu te gândeşti o clipă să-ţi pui banii să facă bani. Cu alte cuvinte, să-i investeşti într-o afacere rentabilă. Este adevărat că îţi asumi un risc, dar cu cât investiţia ta este mai bine pregătită, cu atât riscul de a pierde banii este mai mic. După ce vei obţine primul profit, nu te opri aici. Fă-ţi un sistem în urma căruia să ai o investiţie continuă. 

Nu faci ceea ce-ţi place

Mulţi dintre noi ajungem să facem în viaţă ceea ce, de fapt, nu ne place deloc. Astfel, mersul la serviciu devine, odată cu trecerea timpului, o corvoadă. Nu mai spunem că te plafonezi şi rămâi blocat într-un job care nu ţi se potriveşte. În schimb, dacă faci ceea ce-ţi place, o faci cu drag, iar rezultatele se văd rapid. Mai mult, multora dintre noi ne este teamă să ne urmăm visul şi să investim în pasiunile şi talentele noastre. Dacă vrei să fii un om de succes, încearcă să-ţi transformi pasiunea într-o sursă profitabilă de bani. 

Cheltuieşti banii haotic 

Nu eşti deloc responsabil în ceea ce priveşte finanţele personale şi cheltuieşti în stânga şi-n dreapta fără discernământ, chiar dacă vorbim despre sume relativ mici de bani. De exemplu, cumperi mai multă mâncare decât îţi trebuie, cumperi lucruri pe care nu le foloseşti niciodată, nu ştii cum să economiseşti energia electrică, apa, gazele şi nici cum să-ţi reduci facturile. Dacă ai rate la bănci, recomandat ar fi să ţi le plăteşti la timp pentru a evita penalizările. 

Nu ştii cum să foloseşti corect cardurile

Dacă ştii cum să foloseşti corect cardurile de credit, vei avea numai de câştigat. Altfel, vei rămâne în scurt timp cu buzunarele goale şi plin de datorii. Cardul de credit se foloseşte numai la cumpărături, unde comisionul perceput este zero. Dacă vrei să retragi bani de la un bancomat, cardul de credit devine unul dintre cele mai scumpe produse bancare. Vei plăti un comision mare şi, dacă nu rambursezi suma la timp, vei plăti dobânzi uriaşe. 

Cum te învaţă Bill Gates să faci bani? Creşte găini! 

simeon stalpnicul png

Bill Gates, cofondatorul Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, a declarat, recent, pe blogul său că, dacă vrei să faci bani, ar trebui să creşti pui de găină. Iar asta pentru că o astfel de activitate este pe cât de uşoară, pe atât de ieftină. Multe rase de găină se hrănesc cu ceea ce găsesc pe pământ, au nevoie de un minim adăpost şi necesită doar câteva vaccinuri. „Să presupunem că un fermier începe prin a creşte cinci găini. Unul dintre vecini are un cocoş care ajută la fertilizarea ouălor. Peste trei luni fermierul va avea 40 de pui. În cele din urmă, dacă vinzi găinile cu câte 5 dolari fiecare (un preţ practicat în Africa de Vest) poţi câştiga peste 1000 $ pe an”, a declarat Bill Gates. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
cutremur napoli jpg
slabire medicament cura   foto pixabay jpg
sfintii imparati constantin si mama sa elena images jpeg
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net