Cum să cureţi un vas de aramă în două minute!

Ultima actualizare:

    Iată cum să cureţi un vas de aramă ars şi plin de grăsimi!Foto: Captură Youtube
Iată cum să cureţi un vas de aramă ars şi plin de grăsimi!Foto: Captură Youtube

În orice bucătărie vom găsi vase pentru gătit făcute din diferite materiale, de la fontă, până la aramă (cupru). Vasele realizate din aceste materiale sunt speciale, datorită aspectului lor deosebit, însă, pentru a le păstra mereu curate, avem nevoie de mici trucuri pentru un efect garantat.

Atunci când gătim mai mult în astfel de tigăi sau oale, pe suprafaţa lor se depun arsuri care de multe ori sunt greu de îndepărtat. Folosind această metodă, ne va fi foarte uşor ca, de acum înainte, să le păstrăm curate şi strălucitoare.

Reţeta conţine ingrediente pe care le avem, de regulă, în bucătărie şi nu implică niciun cost suplimentar. Cu un amestec de sare şi oţet vom putea curăţa orice tigaie peste care s-a depus murdăria provenită de la flacăra deschisă a aragazului. Primul strat pe care îl aplicăm pe suprafaţa exterioară a acestor vase din bucătărie va fi unul de sare, după care turnăm puţin oţet şi încă un strat de sare. Vom lăsa puţin sarea şi oţetul să acţioneze asupra murdăriei, după care vom freca vasele cu un burete abraziv de bucătărie. Vom fi plăcut surprinşi cât de uşor se dizolvă grăsimile arse de pe vasele de aramă din bucătăria noastră şi ce frumos vor străluci, în urma tratamentului aplicat, potrivit livebiz.ro.

Urmăriţi acest filmuleţ şi vă veţi inspira!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
o lingura de lemn peste o oala jpg
job 3790033 1280 jpg
Știai că forma, dimensiunea și învelișul unei pastilei influențează cât de repede își face efectul  jpeg
Eurostar 3229,3230 moutiers 01 03 2003 jpg
Samani in Peru FOTO EPA EFE jpg
crima sibiu1 jpg
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net