Ce trebuie să ştii despre concediul pentru creşterea copilului

Ultima actualizare:

De la 1 iulie, intră în vigoare noile reglementări privind concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară aferentă. Tot de vineri, pot fi depuse cererile dacă vrei să-ţi prelungeşti sau să-ţi reiei concediul. Iată noutăţile!

  • Vineri, 1 iulie, intră în vigoare noua lege care reglementează concediul, dar şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Dacă te afli acasă şi vrei să-ţi prelungeşti concediul sau te-ai întrors la muncă dar vrei să-ţi reiei concediul, va trebui să depui o cerere în acest sens la agenţiile teritoriale ale Ministerului Muncii. Acest document poate fi trimis şi prin poştă sau e-mail, în format scanat. 
  • Reluarea drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016 dacă cererea împreună cu actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie - 1 august 2016, inclusiv. În cazul în care acestea se depun după data de 1 august 2016, plata indemnizaţiei se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. 
  • Astfel, persoanele care depun cerere în perioada 1 iulie - 22 iulie 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna august 2016. 
  • Persoanele care depun cerere în perioada 23 iulie - 1 august 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna septembrie 2016. 
  • Dacă cererea şi actele doveditoare se depun începând cu data de 2 august 2016, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. 
  • De asemenea, cererile noi pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, a stimulentului de inserţie, a sprijinului lunar şi a alocaţiei de stat pentru copii se depun împreună cu actele doveditoare la primăria localităţii de domiciliu sau, pentru municipiul Bucureşti, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu. 
  • Persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creştere a copilului şi plata indemnizaţiei lunare se pot adresa, începând de vineri, 1 iulie 2016, Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) sau Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB), după caz.

Iată care sunt principalele noutăţi 

  • Persoanele care, în ultimii doi ani de dinaintea naşterii copilului, au obţinut venituri impozabile timp de minimum 12 luni vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani. 
  • În afară de banii obţinuţi din salarii, activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cele 12 luni de venituri necesare anterior naşterii copilului vor putea fi constituite integral şi din perioade în care, de exemplu, solicitanţii au beneficiat de şomaj, concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată pentru creşterea copilului.
  • În ceea ce priveşte indemnizaţia lunară, aceasta va avea în continuare un cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni din ultimii doi ani, însă aceasta va avea doar limită minimă, nu şi maximă. 
  • Indemnizaţia va avea un cuantum minim de 1.062,5 lei. În ceea ce priveşte indemnizaţia maximă, aceasta ar putea să fie, în anumite cazuri, chiar mai mare de 3.400 de lei. 
  • De asemenea, trebuie menţionat că nivelul indemnizaţiei va fi majorat, potrivit actului care va intra în vigoare la 1 iulie, cu 1.062,5 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
  • Indemnizaţia aferentă concediului pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie nu se pot cumula. Astfel, în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţie şi cer stimulentul, plata primului drept se suspendă. De vineri, persoanele care deja primesc stimulentul de inserţie se vor putea bucura de recalcularea acestuia.
  • Cei care se află în concediul pentru creşterea copilului şi aleg să revină la muncă înainte de terminarea acestuia au dreptul la o sumă lunară denumită stimulent de inserţie, care se acordă la cerere. De vineri, cuantumul stimulentului de inserţie va fi majorat. Concret, părinţii aflaţi în concediul de creştere care vor opta pentru o revenire mai rapidă în câmpul muncii vor primi în fiecare lună un stimulent de inserţie în cuantum de 50% din indemnizaţia minimă aferentă concediului, adică o sumă de 531,25 lei.
  • Indemnizaţia lunară pentru concediul de creştere poate fi primită de oricare dintre cei doi părinţi fireşti ai copilului, pentru fiecare naştere. Solicitanţii concediului şi indemnizaţiei trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: să fie cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi (fără cetăţenie); să aibă domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României;
  • să locuiască în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
  • Indemnizaţia lunară aferentă concediului pentru creşterea copilului e acordată în baza unei cereri, care trebuie să fie însoţită de mai multe documente: copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori; actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz; actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12 luni înainte de data naşterii copilului; dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate; dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul; orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
traian basescu
image png
Fontana di Trevi FOTO Shutterstock jpg
image 2020 10 8 24339294 0 carte identitate jpg
naufragiu grecia jpg
bani euro pixabay jpg
Canicula in Romania FOTO Profimedia jpg
Waldspirale darmstadt jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net