Ai un card bancar? Vei putea scoate banii de la magazin

Ultima actualizare:

Cu toţii am trecut prin situaţia în care vrem să scoatem nişte bani de pe card, dar nu găsim prin apropiere nici un bancomat. Iată că această problemă ar putea fi rezolvată! Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care posesorii de carduri vor putea scoate numerar de la orice magazin care acceptă plăţile cu cardul.

Actul normativ urmează să fie promulgat de preşedinte şi este prevăzut să intre în vigoare vineri, 20 mai, potrivit conso.ro. 

Magazinul înlocuieşte bancomatul

Comercianţii care vând cu amănuntul şi acceptă plata cu cardul bancar (magazine care vând produse vestimentare, încălţăminte, farmacii, supermarketuri şi hypermarketuri, magazine care comercializează produse electrice şi electronice etc) vor putea acorda unui client, la cerere, bani în numerar (cash), care vor fi recuperaţi ulterior de pe cardul solicitantului. Este vorba mai ales despre clienţii din oraşe mici şi zone rurale, care nu au la dispoziţie o reţea suficientă de bancomate şi care au nevoie de bani lichizi pentru plata unor produse pe care nu le pot achiziţiona decât cu numerar. De exemplu, vrei să cumperi o pereche de pantofi dintr-un magazin care nu acceptă plata cu cardul. Ce faci dacă tu nu ai în buzunar respectiva sumă de bani? Cauţi un alt magazin, care acceptă plata cu cardul, te duci la vânzător, îi dai cardul tău şi soliciţi suma de bani de care ai nevoie. Vânzătorul îţi dă banii, suma respectivă fiindu-i înapoiată de pe cardul tău. Atenţie! Această sumă nu poate depăşi 200 de lei. Apoi, cu banii în buzunar te duci şi cumperi pantofii pe care îi doreşti. 

Ce comision plăteşti

Tranzacţiile privind avansul în numerar acordat de magazinele care acceptă plăţile cu cardul vor fi asimilate retragerilor de la bancomat, iar comisioanele vor fi stabilite conform contractelor în vigoare între magazin şi bănci. Trebuie să ştii că acest comision care ţi se percepe nu poate depăşi 1% din valoarea sumei acordate. 

Magazinele trebuie să încheie un contract cu băncile emitente de carduri

Pentru a intra în acest sistem, un magazin trebuie să încheie un contract cu băncile emitente de carduri, cu o clauză privind acceptarea serviciului de acordare de avansuri de numerar. Comerciantul are obligaţia de a afişa la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu şi informaţii privind costurile pe care le presupune. De asemenea, magazinul respectiv este obligat să acorde avansuri pe toată perioada de valabilitate a contractului încheiat cu băncile emitente de carduri. Dacă ţi se refuză acordarea banilor în numerar, comerciantul riscă o amendă între 20.000 şi 50.000 de lei. De asemenea, trebuie să mai ştii că suma acordată de magazin clientului va fi scrisă distinct pe bonul fiscal. 

Ce se întâmplă dacă magazinul nu are suma de bani pe care o ceri

În cazul în care numerarul aflat la dispoziţia comercianţilor nu acoperă suma solicitată de tine, vei primi doar o anumită parte, adică banii pe care magazinul îi are disponibili pentru astfel de opraţiuni. În acest fel, vânzătorului îi va rămâne numerar la dispoziţie şi pentru alte operaţiuni. De exemplu, în acest fel el va putea plăti restul datorat clienţilor care fac cumpărături din magazinul respectiv. Să nu te aştepţi ca vânzătorul să-ţi dea toţi banii pe care îi are în casa de marcat. 

image
image
image
image
image
image
Fontana di Trevi FOTO Shutterstock jpg
image 2020 10 8 24339294 0 carte identitate jpg
naufragiu grecia jpg
bani euro pixabay jpg
Canicula in Romania FOTO Profimedia jpg
Waldspirale darmstadt jpg
scortisoara jpeg
chili pepper 1783761 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net