Tăcerea îţi afectează viaţa sexuală. De ce este important să comunicăm

Ultima actualizare:

    Puţine sunt cuplurile pe care le auzim că au o comunicare bună din punct de vedere sexualfoto: 123RF
Puţine sunt cuplurile pe care le auzim că au o comunicare bună din punct de vedere sexualfoto: 123RF

Sunt destule persoane cărora le este foarte greu să treacă peste timiditate, ruşine şi prejudecăţi atunci când sunt în intimitate. Şi nu multe sunt cuplurile pe care le auzim că au o comunicare bună din punct de vedere sexual. Nu suntem roboţi, nu ştim ce e în mintea celui de lângă noi sau ce îşi doreşte, dacă nu discutăm.

Lipsa iniţierii unei partide de sex este una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face în intimitate. Ar fi interesant să aflăm câte partide de sex s-au irosit pentru că unul dintre parteneri n-a avut curajul să spună sau să arate că vrea să facă dragoste, iar celălalt n-a îndrăznit pentru că s-a simţit nedorit sau pentru că, pur şi simplu, s-a săturat să fie mereu el cel care iniţiază sexul.

Pe lângă faptul că relaţia va avea de suferit, din cauza dezechilibrului dorinţei, nici noi nu ne vom simţi prea bine pentru că nu ne exprimăm deschis şi uşor poftele sexuale.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
viscol jpg
index webp
image png
ferma png
Elveția, zona în care a avut loc incendiul din Crans-Montana FOTO AFP
mancare de tip fast food jpg
Air Fryer, Shutterstock jpg
ger romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net