Pentru a avea o relație solidă, ambii parteneri trebuie să se accepte așa cum sunt

Ultima actualizare:

    Pentru a avea o relație sănătoasă și solidă, ambii parteneri trebuie să se accepte reciproc așa cum suntfoto: 123RF
Pentru a avea o relație sănătoasă și solidă, ambii parteneri trebuie să se accepte reciproc așa cum suntfoto: 123RF

Nu există relaţie perfectă, fără niciun fel de nemulţumiri, însă există o graniţă fină între criticile constructive şi cele distructive, repetate constant, fără a avea fundament. Dincolo de daunele emoţionale şi psihice care apar la persoana criticată constant, acest “obicei prost” poate duce la destrămarea relaţiei de cuplu.

Aşadar, unul dintre comportamentele care prezic eșecul unei relații este reprezentat de criticarea constantă a partenerului pentru modul în care arată, conduce, se îmbracă, merge și nu numai.

Asemenea critici au un obiectiv unic: să-l schimbe pe celălalt. Dar acest lucru nu este posibil. Criticile nu sunt decât încercări de a manipula, de a încerca să ne transformăm partenerul în altcineva.

Pentru a avea o relație sănătoasă și solidă, ambii parteneri trebuie să se accepte reciproc așa cum sunt. Dacă vreuna dintre trăsăturile partenerului nostru nu ne place, avem la dispoziție două variante: să învățăm să-l acceptăm sau să-l părăsim. Criticile nu reprezintă niciodată o soluție.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nicolas maduro X jpg
1 rezolutii pentru noul an 1553537912 jpg jpeg
Vladimir Putin FOTO Profimedia
bilet razuibil, foto shutterstock jpg
Boboteaza 2024 traditii si obiceiuri jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
hanoi stockphoto jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net