Oare de ce nu am succes la femei?

Ultima actualizare:

    Scrie-ne  ce probleme  ai în amor
Scrie-ne ce probleme ai în amor

Dan este un tânăr frumos, dar fără noroc în dragoste. El crede că situaţia lui financiară precară este de vină. Uite ce sfaturi i-a dat Ioana cititorului nostru!

“Bună, Ioana! Numele meu este Dan, am 29 de ani, sunt înalt, frumuşel, dar am câteva probleme. În primul rând, mă simt atras de femei care au iubit. A doua problemă este faptul că, în cazul în care cunosc o fată singură, nu iese cu mine la mai mult de două întâlniri. Nu am noroc şi nu ştiu ce să fac. Spune-mi, te rog, de ce nu vor femeile să iasă cu mine? Să fie oare din cauză că nu am o situaţie financiară bună? Te rog din suflet să mă ajuţi. Mulţumesc frumos.”

Dragă Dan, ceea ce mi-ai scris nu este deloc surprinzător. Foarte mulţi bărbaţi sunt atraşi de femei care sunt în alte relaţii sau pe care nu le pot avea. şi pentru faptul că sunt refuzaţi cred că singurul motiv ar fi partea financiră. Într-adevăr, sunt şi femei materialiste, care preferă să aibă relaţii doar cu bărbaţi cu foarte mulţi bani, dar asta nu înseamnă că toate sunt la fel. Adesea întâlnesc bărbaţi care îmi spun cu regret că nu mai există femei sincere şi că toate se uită după contul bancar, ceea ce nu cred că este adevărat. Cele mai multe femei îşi doresc un partener care să le iubească, în care  să aibă încredere, un bărbat puternic care oferă echilibru şi siguranţă relaţiei.

Eu cred că modul tău de abordare nu este pe gustul acestor femei pe care tu le placi şi din acest motiv nu ai avut succes până acum. Sfatul meu este să-ţi revizuieşti puţin comportamentul şi modul de a gândi. Dacă continui să crezi că nu ai succes la femei fiindcă nu ai o situaţie financiară foarte bună, îţi dau o veste proastă. Este posibil să fi cunoscut sau să cunoşti foarte multe femei de acum încolo, însă cele cu adevărat interesante nu pun banii pe primul loc, ci calitatea bărbatului. Trebuie să fii atent la felul în care te comporţi cu ele, la ceea ce vorbeşti şi nu trebuie să le spui de la prima întâlnire ce fantezii sexuale ai, fiindcă nu faci decât să le îndepărtezi.

Dacă ai o problemă în amor şi vrei sfatul sex-expertei, scrie-ne la adresa str. Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic “pentru Ioana”, sau pe e-mail sex@click.ro. Scrisorile îşi vor găsi răspunsul în această pagină sau pe site-ul click.ro

image
image
image
image
image
image
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net