O poveste tristă: “Îmi iubesc soţia, dar nu pot renunţa la amantă”

Ultima actualizare:

    "Sunt într-o situaţie critică, îmi iubesc enorm soţia, dar gândul meu este tot la cealaltă femeie."foto: hepta.jpg
"Sunt într-o situaţie critică, îmi iubesc enorm soţia, dar gândul meu este tot la cealaltă femeie."foto: hepta.jpg

Am primit la redacţie scrisoarea unui tânăr care trăieşte o poveste chinuitoare. Marius este "captiv" între două femei: cu soţia are un copil, iar de amantă s-a îndrăgostit în urma unor probleme care apăruseră în cuplu. Îşi doreşte să iasă din această situaţie, dar nu ştie cum.

"Bună Ioana. În primul rând să mă prezint. Mă numesc Marius, am 23 de ani şi sunt de 5 ani într-o relaţie. Iubita mea are 21 de ani şi împreună avem o fetiţă în vârstă de 3 ani.

Să-ţi povestesc puţin să înţelegi. În februarie 2010 am cunoscut-o pe Georgiana, ea era la liceu la aceea vreme, ne-am văzut, ne-am plăcut şi ne-am îndrăgoatit. Ne-am iubit nebuneşte, eu am fost prima ei dragoste. De fapt, a fost dragoste la prima vedere.

Ne-am ascuns mult timp de părinţii ei, nu erau de acord cu relaţia noastră. După doi ani ne-am mutat împreună şi totul era perfect. Munceam amândoi pentru a ne putea plăti chiria şi să supravieţuim. Totul a fost perfect încă doi ani, însă după un timp a început să mă mintă, să se ascundă de mine cu absolut orice, bani, probleme etc. Iar cel mai dureros a fost când a început să mă respingă în pat, ţipa la mine şi începuse să mă lovească.

În schimb eu veneam de la muncă, găteam, făceam curat, spălam rufe şi mai aveam timp şi pentru ea să îi fac masaj. Începusem să mă satur de toate astea, dar încercam să merg mai departe sperând că totul va reveni la normal.

Într-o zi, m-am dus la ea la muncă să o ajut la treabă. Când am intrat în locaţie una dintre colegele ei m-a atras miraculos. Am făcut schimb de numere de telefon şi ne-am dat întâlnire. Ea la rândul ei era măritată de 3 ani.

Am început să mă întâlnesc cu colega de serviciu a soţiei mele pe ascuns. Simţeam că mă topesc când o văd şi am continuat să ne dăm întâlniri. Dacă nu ne întâlneam eram terminat şi aş fi făcut orice doar să o văd. La scurt timp am început povestea de dragoste cu amanta. Însă după ceva vreme a aflat soţul ei, dar şi soţia mea de ceea ce se întâmpla între noi.

Am continuat relaţia, dar după ce m-am bătut cu soţul ei am decis să fugim. Am plecat la bunicii ei într-o altă localitate. După o lună de zile, am realizat că soţia mea suferea şi era distrusă, îşi pierduse locul de muncă, se mutase la părinţii ei şi am decis să mă întorc acasă. Nu mai suportam să văd cum suferă.

I-am cerut iertare şi i-am explicat pentru ce am ajuns să fac toate astea. Indiferenţa ei, respingerile, minciunile m-au adus în stare de aşa ceva.

În schimb amanta nu mă minţea, mă asculta când îi vorbeam, mă înţelegea şi în plus aveam amintiri frumoase şi momente de neuitat.

Soţia m-a iertat în mare parte, dar spunea că nu mai are încredere în mine. M-a iertat pentru că mă iubeşte şi pentru că avem un copil.

La scurt timp am început să mă întâlnesc din nou cu amanta. Amintirile dintre noi nu îmi dădeau pace, nu mă lăsau să-mi văd de viaţa mea şi de familie. Am continuat să ne vedem pe ascuns, iar soţia mea a acceptat situaţia.

După 6 luni de relaţie cu amanta am decis să o termin definitiv cu ea, riscam să-mi pierd familia şi nu mai suportam să o văd pe mama copilului meu suferind. Sunt într-o situaţie critică, îmi iubesc enorm soţia, dar gândul meu este tot la cealaltă femeie. Nu pot uita ce s-a întâmplat între noi. Cum să lupt cu această situaţie?"

Dragă Marius, relaţiile nu sunt deloc atât de simple pe cât ne place nouă să credem. Într-adevăr, eşti într-o situaţie delicată şi va trebui să fii foarte atent fiindcă există posibilitatea să pierzi totul. Sfatul meu e să nu te grăbeşti să iei vreo decizie, mai ales că este şi un copil la mijloc faţă de care trebuie să fii responsabil. Cât timp încă mai ai sentimente faţă de soţia ta, părerea mea este că trebuie să discutaţi şi să vedeţi ce puteţi face pentru a vă rezolva problemele din cuplu. În acest context trebuie să dai dovadă de foartă multă înţelepciune şi să nu ajungi în situaţia de a destrăma două familii.

Scrisoarea de la Marius
Scrisoarea de la Marius
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net