O greşeală de evitat la începutul unei relaţii. Nu îţi sufoca partenerul, lasă-i spaţiu

Ultima actualizare:

    Să nu uităm că etapa de îndrăgostire nu durează foarte multfoto: 123RF
Să nu uităm că etapa de îndrăgostire nu durează foarte multfoto: 123RF

Orice început de relaţie este fascinant, partenerii par să ignore orice altceva din jur pentru că nu au nevoie decât unul de celălalt. Fiecare dintre cei doi are impresia că și-a găsit jumătatea și că vor rămâne nedespărțiți. Dar să nu uităm că etapa de îndrăgostire, în care ne descoperim partenerul cu mult interes, în care noutatea este prevalentă, iar viața sexuală foarte activă, nu durează foarte mult.

Inevitabil, unul dintre parteneri va ajunge să se simtă sufocat, să își dorească să revină la viața pe care o avea înainte, în care să includă și alte activități și preocupări, înafara cuplului. Evident, acest lucru produce celuilalt partener suferință. În plus, dacă este încă prins în etapa fuzională, va resimți dureros schimbările observate la partener.

Aici începe criza unui astfel de cuplu, iar dacă cei doi nu au încă un stil de comunicare comun, dacă au dificultăți în acceptarea nevoilor celuilalt, în curând ajung la despărțire. Iar astfel de despărțiri sunt extrem de dificile și încărcate cu suferință, pentru că apar multe întrebări privind motivele care au dus la acest deznodământ.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Boboteaza 2024 traditii si obiceiuri jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
hanoi stockphoto jpg
numerologie istockî jpg
1665669397 oua dinozaur jpg
Donald trump   eveniment Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
ger romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net