Drama unui bărbat: “Singur de o viaţă, pesemne ăsta mi-e destinul”

Ultima actualizare:
Scrisoarea unui bărbat umilit de o colegă de muncă
Scrisoarea unui bărbat umilit de o colegă de muncă

În ultima vreme, primesc la redacţie din ce în ce mai multe scrisori de la persoane rănite sentimental şi care sunt la capătul puterilor. Marcu este un bărbat pentru care viaţa nu a fost niciodată ușoară, ba din contră, a fost lovit din toate părţile.

“Dragă Ioana,

Mă numesc Marcu, am 46 de ani şi sunt singur de o viaţă, pesemne ăsta mi-e destinul sau cel puţin aşa am crezut, până în urmă cu câteva luni. Atunci m-am angajat într-o fabrică unde am întâlnit o femeie simplă, de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Nu regret nimic din tot ce am suferit pentru ea în aceste luni, mai ales că am fost pe punctul de a-mi pierde piciorul, dar dragostea pentru ea, ma ajutat să trec peste toate.

Aş vrea să ştii că, mi-aş da şi viaţa pentru femeia asta, dacă mi-ar cere-o, dar s-a întâmplat să fac o greşeală imensă. La câteva zile după ce am cunoscut-o, i-am scris un bilet în care îi descriam aproape tot ce simt pentru ea. Din acel moment s-a aşternut o tăcere imensă care mă omoară puţin câte puţin.

Ceea ce simt atunci când o văd nu se poate explica în cuvinte, iar când nu sunt cu ea este sfârşitul Universului. Când sunt acasă plâng şi mă rog să fim împreună şi nu înţeleg de ce nu mai vorbeşte cu mine. Nu mai pot lupta, nu mai rezist şi îmi trec tot felul de lucruri prin cap.

Deşi am rugat-o să nu spună la nimeni despre acel bilet, ea a făcut opusul. Îmi este ruşine când merg la serviciu, de ceea ce spun cei cu care lucrez. Unii râd, bârfesc, alţii mă condamnă, chiar şi ea este împotriva mea. Nu ştiu, de ce s-a comportat aşa cu mine şi de ce a simţit nevoia să mă umilească. Dragostea mea a fost călcată în picioare, iar gândurile şi visele spulberate.

Eu vă întreb pe voi toţi cei care veţi citi aceste rânduri. De ce se întâmplă aşa ceva în viaţă? Poate că sunt sărac sau nu sunt o fire sociabilă. Niciodată, nu aş fi crezut că se poate suferii aşa din dragoste.

Cât despre viaţa mea aş putea scrie o carte. Am fost singur mereu şi cred că voi rămâne aşa”.


    Scrisoarea unui bărbat umilit de o colegă de muncăfoto: Click!
Scrisoarea unui bărbat umilit de o colegă de muncăfoto: Click!

Dacă aveți mesaje de încurajare pentru Marcu, vă rog să i le transmiteți în secțiunea de comentarii de mai jos.

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net