Cu ce este asociată, de cele mai multe ori, abstinenţa sexuală?

Ultima actualizare:

    Abstinenţa sexuală este asociată, uneori, cu privarea de dragoste, cu lipsa de afecţiune, fapt care favorizează apariţia stărilor depresivefoto: 123RF
Abstinenţa sexuală este asociată, uneori, cu privarea de dragoste, cu lipsa de afecţiune, fapt care favorizează apariţia stărilor depresivefoto: 123RF

Abstinenţa sexuală este asociată, uneori, cu privarea de dragoste, cu lipsa de afecţiune, fapt care favorizează apariţia stărilor depresive, de axietate, de tristeţe şi de nervozitate.

Depresiile sunt tulburări ale dispoziţiilor, care afectează buna desfăşurare a vieţii unui om. Ele se manifestă prin: apariţia zilnică a sentimentului de tristeţe, pierderea interesului asupra activităţilor pe care trebuie să le desfăşurăm în fiecare zi, scăderea apetitului, apariţia insomniilor sau, din contră, a stărilor prelungite de somn şi apariţia senzaţiei de oboseală.

Sexul înplineşte un rol important în cursul firesc al vieţii noastre, iar absenţa acestuia ne afectează, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, pe fiecare în parte. De aceea, nu trebuie sa ignoram activitatea sexuală.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
executie ceausescu jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
ce nu s a vazut la televizor la sfintirea catedralei nationale imagini inedite 1018429 jpg
image png
claudia cardinale profimedia jpg
image png
Volodimir zelenski foto profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net