Amantul m-a părăsit. Ce e de făcut?

Ultima actualizare:

    Scrie-ne  ce probleme  ai în amor
Scrie-ne ce probleme ai în amor

Valentina e căsătorită. Acum câteva luni, a întâlnit un alt bărbat de care s-a îndrăgostit. Dar acesta o respinge. Uite ce sfaturi i-a dat Ioana cititoarei noastre!

“Dragă Ioana, mă numesc Valentina şi am 40 de ani. Sunt căsătorită de câţiva ani şi am doi copii minunaţi. De ceva vreme trec printr-o perioadă foarte grea şi nu ştiu cum să depăşesc acest moment. Acum câteva luni m-am îndrăgostit de profesorul de înot al copiilor mei, acesta fiind la rândul lui căsătorit. Relaţia a mers o perioadă destul de bine, ne întâlneam ori de câte ori aveam ocazia şi vorbeam la telefon foarte mult. Însă de ceva vreme s-a distanţat de mine, nu îmi mai răspunde la telefon şi nici la mesaje. Recunosc că, la un moment dat, începusem să-i spun că vreau să ne întâlnim mai des, fiindcă simţeam că nu mai pot să trăiesc fără el. Probabil că asta l-a speriat, cu atât mai mult că nu voia să afle soţia lui că o înşală. Acum sufăr foarte mult. Aştept un răspuns.”

Dragă Valentina, nu eşti singura femeie căsătorită care, după câţiva ani de căsnicie, se îndrăgosteşte de un alt bărbat. I se poate întâmpla oricui şi, din acest motiv, trebuie să fim foarte atenţi la deciziile pe care le luăm într-o astfel de situaţie.

De cele mai multe ori nici nu merită să renunţăm la familie pentru o nouă atracţie care apare în viaţa noastră, într-un anumit moment. Cu atât mai mult cu cât acest bărbat de care te-ai îndrăgostit şi după care suferi  este implicat, de asemenea, într-o relaţie. Care crezi că sunt şansele să fiţi împreună pe viitor? Din punctul meu de vedere sunt mici, deoarece din momentul în care ai început să emiţi pretenţii el s-a îndepărtat de tine. Ceea ce înseamnă că nu era la fel de implicat sentimental ca şi tine. Ar fi bine să-ţi dai seama că persoana de care te-ai îndrăgostit nu te merită, nu este ceea ce ai nevoie sau că pur şi simplu a fost ceva trecător. După cum vezi, relaţia cu bărbatul căsătorit nu mai merge şi nici nu există posibilitatea sau dorinţa din partea lui de a mai remedia ceva, ceea ce înseamnă că lucrurile sunt foarte clare. Sfatul meu este să-ţi întorci atenţia către soţul tău şi copii, fiindcă ei sunt familia ta. Nu trebuie să te învinovăţeşti şi tratează această aventură ca pe o experienţă de viaţă, din care trebuie să înveţi ceva.

Dacă ai o problemă în amor şi vrei sfatul sex-expertei, scrie-ne la adresa str. Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic “pentru Ioana”, sau pe e-mail sex@click.ro. Scrisorile îşi vor găsi răspunsul în această pagină sau pe site-ul click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
scoala fara elevi jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Mount erebus hg jpg
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net