Uite cum îţi redresezi bugetul după Sărbători

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pregătirile, cadourile şi masa de Sărbători te-au făcut să cheltuieşti mai mult decât ţi-ai propus? Este cazul să iei măsuri pentru redresarea bugetului. Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să-ţi calculezi cheltuielile până la ultimul bănuţ, să ieşi din impas şi să depăşeşti cu bine criza în care te afli.

Stabileşte-ţi priorităţile

Alcătuieşte o listă cu cheltuielile pe care trebuie să le faci în această lună, nu înainte de a vedea de câţi bani mai dispui până la salariul următor. Trebuie să ai în vedere ratele la bănci, facturile care au scadenţa în perioada imediat următoare şi întreţinerea sau chiria.

Fără împrumuturi!

Nu te împrumuta nici de la bănci, nici de la rude sau prieteni. Încearcă să te descurci cu ceea ce ai şi redu cât poţi de mult cheltuielile. Dacă faci un împrumut, în lunile viitoare ratele şi dobânzile te vor aduce din nou în impas financiar.

Cumpără doar strictul necesar

Înainte de a pleca la cumpărături, fă o listă cu ceea ce-ţi trebuie.

Citeşte şi:

Te învăţăm să nu-ţi goleşti buzunarele de Sărbători

Carnea îşi menţine prospeţimea cu oţet

Amenajează-ţi casa pentru Revelion

Cumpără doar strictul necesar. Evită dulciurile, alcoolul şi ţigările. Cumpără puţină carne, de preferat cea de pui, mai uşoară şi mai ieftină. Tocmai pentru că de Sărbători ai consumat suficientă carne, încearcă să mai variezi meniul. Vei cheltui mai puţini bani şi vei avea grijă şi de sănătatea ta.

Mergi la piaţă, nu la supermarket

Fă-ţi cumpărăturile din piaţă şi evită supermarketurile, unde preţurile sunt mult mai mari. La piaţă, încearcă să negociezi preţul. De asemenea, poţi opta pentru produsele vrac în locul celor ambalate, care sunt mult mai scumpe. Dacă, totuşi, cumperi din supermarket, alge produsele marcă proprie.

Redu facturile la utilităţi

Limitează consumul de electricitate, apă, gaze şi căldură. Vorbeşte mai puţin la telefon. Vei vedea că luna viitoare facturile vor fi mult mai mici.

Caută magazinele cu reduceri

Nu cumpăra în această lună haine, produse electronice sau electrocasnice şi încearcă să ieşi mai rar seara în oraş. Dacă ai nevoie de anumite produse, alege magazine care oferă reduceri.

Sparge puşculiţa!

Este momentul să apelezi cu încredere la puşculiţă. Mărunţişul strâns până acum îţi poate fi de folos la piaţă, în cazul unor cumpărături ieftine precum pâine, apă, verdeaţă şi chiar legume. În portofel este bine să ai mereu câţiva bănuţi. Încearcă să te foloseşti de ei şi să nu te afli în situaţia de a schimba 50 de lei pentru că nu ai 2 lei mărunt.

«Alimentele scumpe nu sunt neapărat sănătoase»

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne-a dat câteva sfaturi pentru a cumpăra alimente ieftine, dar sănătoase.

simeon stalpnicul png

„De multe ori, o masă sofisticată nu înseamnă că e şi sănătoasă. Nu contează dacă suntem bogaţi sau săraci, deoarece putem mânca la fel de bine sau de prost. Când mergem la cumpărături, trebuie să ştim cum să alegem alimentele. Majoritatea celor scumpe sunt proaste şi dezechilibrate nutriţional, aşa că ideea conform căreia mâncarea scumpă este mai bună şi mai sănătoasă este greşită".

Trucuri ca să reduci factura la întreţinere

Vrei ca la iarnă să plăteşti o factură mai mică la întreţinere? Pentru asta, trebuie să ţii cont de câteva sfaturi care îţi vor aduce economii substanţiale. Specialistul Click, Mihai Mereuţă, ne spune ce anume trebuie să facem pentru a plăti mai puţin.

simeon stalpnicul png

Montează termostate - montează termostate pe radiatoare (robinet cu senzor termostatic) economisind astfel până la 20% din factura pentru încălzire;

Aeriseşte economic - aerisirea camerelor trebuie făcută în mod eficient prin reprize de scurtă durată. În timpul aerisirii, termostatul caloriferului sau al radiatorului trebuie închis;

Orientează căldura spre interiorul camerei - pune între calorifer şi perete o folie de aluminiu astfel încât căldura emisă să fie orientată către interiorul camerei;

Nu acoperi caloriferul - caloriferul nu trebuie acoperit cu perdele sau draperii pentru că vei bloca distribuirea căldurii în încăpere şi vor creşte înregistrările repartitoarelor;

Izolează ferestrele şi uşile -foloseşte bandă adezivă sau înlocuieşte ferestrele de tip vechi cu cele care asigură o izolare termică mai bună;

 Foloseşte aparatură electrică din clasa A+ - aceste aparate (frigider, maşină de spălat) vor consuma mult mai puţină energie electrică decât cele din clase inferioare;

Curăţă periodic frigiderul - frigiderul trebuie poziţionat cât mai departe de sursele de căldură şi trebuie curăţat periodic pentru că stratul de gheaţă creşte cu până la 20% consumul de energie electrică;

Montează sisteme individuale de măsurare - sunt absolut necesare sistemele individuale de măsurare: robineţi termostatici, contoare de apă, contor de gaze naturale, contor de curent electric.

Vezi şi :

Mirosul de usturoi dispare cu zaţ

Bătălia caloriilor se dă astăzi. Cum ne dregem după masa de Crăciun

10 sfaturi pentru o călătorie perfectă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net