Eşti dator la bancă? Reeşalonează-ţi creditul!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ai un credit şi nu mai poţi plăti ratele la bancă? Află că ai putea beneficia de reeşalonare automată în cazul în care gradul de îndatorare trece, pe parcursul derulării contractului, de maximul admis de bancă. Specialiştii conso.ro ne spun care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti.

Citeşte şi:

Şi-a achitat rata cu 1.800 de monede

Click! te învaţă cum să pui bani deoparte

Bătrână de 78 de ani executată silit de CAS, pentru că nu e internaută

Impunerea de reeşalonare a datoriilor clienţilor bancari a fost votată cu 20 de voturi pentru şi 4 abţineri de deputaţii din Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci sub forma unui amendament la Ordonaţa de Urgenţă 50.

Bancherii se tem însă de efectele negative care pot urma şi ameninţă că nu vor mai acorda împrumuturi persoanelor fizice.

Trebuie să depăşeşti gradul maxim de îndatorare

Prin acest amendament se impune băncilor şi instituţiilor de credit să accepte automat cererea de reeşalonare a unui împrumut în cazul în care clientul demonstrează că s-a depăşit gradul de îndatorare maxim admis.

Mai exact, atunci când raportul dintre rata lunară şi veniturile clientului trec de nivelul maxim validat de Banca Naţională a României pentru respectiva instituţie, clientul poate obţine o restructurare astfel încât să se reîncadreze în limitele admise. Iată care este textul noii prevederi: „Prin creşterea nivelului costului creditului nu se poate depăşi un grad maxim de îndatorare al clientului validat de Banca Naţională a României pentru fiecare instituţie bancară. În caz contrar, la cererea clientului, în urma unor documente justificative care să ateste depăşirea acestui prag, creditorul este obligat să-i propună, în scris, refinanţarea sau reeşalonarea creditului, fără alte costuri sau analize suplimentare".

Băncile nu sunt de acord cu noul amendament

Pe de altă parte, bancherii, se tem de implicaţiile pe care le-ar putea avea acest amendament în cazul clienţilor cu credite în derulare şi cer studii de impact.

Şi Banca Naţională a României s-a pronunţat împotriva aplicării unei astfel de prevederi, motivând efectul negativ pe care l-ar putea avea asupra sistemului bancar, mai ales în condiţiile în care aproximativ 30% dintre clienţii băncilor sunt bugetari şi au suferit deja o reducere substanţială a veniturilor.

În cazul acestor clienţi, depăşirea gradului maxim admis este aproape sigură, iar băncile ar trebui astfel să restructureze dintr-o dată o pondere foarte mare din soldul creditelor.

Reeşalonezi datoriile? Vei plăti mai mult la final!

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, a explicat pentru Hot News care sunt dezavantajele reeşalonării creditelor acordate de bănci şi alte instituţii de creditare persoanelor fizice.

Vezi şi:

Notează zilnic pe ce strici banii

Ai datorii? Te învăţăm cum să scapi de ele!

S-au rugat să aibă bani de rate - FOTO

„Reeşalonarea sau restructurarea creditelor acordate este utilizată în sistemul bancar şi este folosită, în general, în cazul persoanelor juridice. În baza unor planuri prezentate de client, banca decide dacă merită sau nu să fie restructurat creditul. Situaţia este mult mai delicată în cazul persoanelor fizice, fiindcă este greu să analizezi în ce măsură veniturile se vor schimba în bine într-o anumită perioadă. Totuşi, există unele posibilităţi. Un credit care era iniţial pe o perioadă de 20 de ani s-ar putea prelungi cu încă 10 ani şi cu rate lunare mai mici. Dar, atenţie! Costul final este mai mare, iar persoana va plăti mai mult la final. În prezent, există bănci care fac astfel de reeşalonări, iar C.E.C. este una dintre ele".

O astfel de reglementare prea protectivă ar putea face ca reprezentanţii băncilor să nu îşi mai dorească să acorde credite persoanelor fizice, a mai spus Radu Gheţea.

Ce înseamnă reeşalonarea creditului?

Te-ai hotărât să mergi la bancă şi să ceri o reeşalonare a creditului tău? Pentru asta trebuie să ştii ce presupune restructurarea împrumutului şi cum te poate ajuta banca. Specialistul Click!, Alexandra Popa, ne explică, pe larg, avantajele pe care le obţii dacă apelezi la această metodă.

simeon stalpnicul png

Reeşalonarea datoriilor pe care le avem la bănci constă în modificarea datei scadenţei uneia sau a mai multor rate de credit cu depăşirea duratei iniţiale de acordare a creditului, modificarea sumei de plată a uneia sau a mai multor rate de credit cu depăşirea duratei iniţiale a creditului, încadrarea creditului în altă categorie, după caz (termen mediu, termen lung) dar fără a depăşi durata maximă de creditare pentru produsul în cauză.

Restructurarea împrumutului se caracterizează prin:

depăşirea duratei iniţiale de acordare a creditului se poate face cu încadrarea în perioada maximă de creditare pentru produsul respectiv;

*  modificarea datelor de rambursare a ratelor de credit din scadenţarul iniţial;

*  în cazul existenţei unor sume restante, acestea pot fi incluse în soldul creditului, conducând la majorarea acestuia;

*  posibilitatea acordării unei perioade de graţie, de regulă de până la 12 luni, în care clientul va achita numai dobânzile;

*  posibilitatea acordării unei perioade de graţie totală de până la 12 luni, în care clientul nu va plăti rate, comisioane şi nici dobânzi aferente. Aceste sume se pot plăti integral la sfârşitul perioadei de graţie sau eşalonat, prin includerea lor, lunar, în soldul creditului;

*  perceperea, eventual, a unui comision de restructurare fix la data semnării actului adiţional;

*  încheierea unui act adiţional la contractul de credit cu inserarea unor clauze specifice şi generarea unui nou grafic de rambursare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net