Eşec la Revelionul de la Iaşi, unul din cele mai scumpe din ţară

Ultima actualizare:

Înainte de miezul nopţii, mii de ieşeni au pornit spre centrul oraşului pentru a lua parte la concertul trupei 2 Unlimited şi la focul de artificii plătit din bugetul local cu 30.000 de euro. Însă, după ora 23.15, pe scena din faţa Palatului Culturii a urcat doar Anita Doth, solista de la 2 Unlimited împreună cu dansatoarele sale. Mai mult, artista  a făcut play-back.

Deşi şefii din Palatul Roznovanu au anunţat că pe scena de la Iaşi va ajunge întreaga trupă pentru care au plătit 15.000 de euro, cei prezenţi în piaţă au avut parte doar de o parte din trupa cunoscută în anii '90. Directorul Primăriei Cosmin Coman, a anunţat că partenerul solistei de la 2 Unlimited va sosi la Iaşi pe 31 decembrie, în ziua spectacolului, însă acesta nu a mai ajuns să susţină concertul. Trupa 2 Unlimited s-a reunit la mijlocul acestui an şi de atunci, cei doi artişti au susţinut mai multe concerte împreună.

Ieşenii abia dacă s-au mişcat pe ritmurile melodiilor mimate de solistă. „Slăbuţ concertul. Mă aşteptat la mai mult", a spus Vălică Turcuman, de 30 de ani.

Ieşenii nu au avut parte nici de spectacolul de artificii corelat cu  muzică. Ceaţa i-a împiedicat pe cei aflaţi în stradă să admire efectele luminoase lansate la înălţime. Mai mult, mesajele pentru 2010 nu s-au aprins în acelaşi moment, iar Iaşiul a primit un „La mulţi ani!" pentru „1" în loc de „2010".

Revelionul în stradă s-a încheiat cu DJ Rynno & Sylvia. Întreaga petrecere a avut un buget de 600.000 de lei, iar aproape 400.000 de lei s-au dus pe onorariile artiştilor, scenă de 11 metri înălţime şi focul de artificii. „Cred că a fost prea scump pentru petrecerea organizată în stradă. Noroc cu Zdob şi Zdub că au salvat atmosfera", a spus ieşeanu  Andrei Vieru. Singura bucurie a celor veniţi în stradă a fost şampania adusă de acasă şi băută cu prietenii la miezul nopţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Turmă de zimbri Romania. FOTO The Guardian
image
image
image
image
image
image
fete plaja pixabay jpg
fructe si legume 1 jpg
Femeia care a stat 40 de ani langa Arsenie Boca  Povestea cutremuratoare a acesteia  Duhovnicul nu a lasat o sa se omoare 1 jpg
media 147912327094867400 jpg
simfonia apei sursa PMB 768x382 jpg
flori jpeg
cirese pixabay jpg
Janiel Verainer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net