EXCLUSIVITATE: Prima imagine cu chipul bodyguardului care a mutilat doi poliţişti

Ultima actualizare:

Poliţiştii secţiei 4 din Timișoara, Ştefan şi Ramona Enică se aflau în timpul liber şi au mers să-şi spele maşina când au fost luaţi la pumni pentru că s-ar fi băgat în faţa lui Aurelian Pocovnicu, bodyguard în Timişoara. Poliţiştii au fost răniţi grav. Tânăra a suferit dublă fractură de mandibulă, iar soţul ei, o fractură de mandibulă, în urma căruia cei doi vor necesita aproximativ 45 de zile de îngrijiri medicale. „I-a tras un pumn în faţă soţului meu, care nu se aştepta să fie lovit, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. Când a încercat să se ridice,  i-a tras încă un pumn în figură. Eu am încercat să intervin şi să îl opresc să-l mai lovească. Am primit şi eu un pumn în faţă”, a declarat Ramona Enică pentru „Adevărul de Seară Timişoara”, imediat după incident.

Chiriaş la un fost şef din SPP

La aproape o săptămână anchetatorii nu au reuşit să dea de urma lui Pocovnicu, dar nici nu i-au făcut publică imaginea pentru a fi mai uşor de găsit. „Nu este dat în urmărire pentru că nu există un mandat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinela Apostolache. Aceasta a adăugat că polițiștii fac în continuare cercetări pentru găsirea suspectului. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara susțin la rândul lor că nu este de competența lor să facă publică imaginea agresorului. În aceste condiții, Aurelian Pocovnicu nu a fost găsit încă, deși este chiriașul lui Călin Mârza, fostul adjunct al Poliției Timiș. 

„Mi-e frică să nu-și ia viața”

Fostul poliţist, care a lucrat şi ca şef al SPP în mandatul lui Emil Constantinescu,  susţine că bodyguardul locuieşte în apartamentul său, după ce un prieten comun l-a rugat pe Mârza să îi ofere apartamentul pentru câteva săptămâni.  "M-am dus la apartament, unde era soţia celui căutat, îngrijorată că soţul ei nu a mai ajuns acasă. Le-am permis poliţiştilor să caute în apartament, cu acodul soţiei, pentru că ştiu că procedura obţinerii mandatului de percheziţie este anevoioasă. Pocovnicu nu era acolo. L-am sunat şi eu. Mi-e teamă să nu facă vreo prostie, să nu îşi ia viaţa. Trebuie să vină să lămurească ce a fost în creieraşul lui când s-a certat cu poliţiştii”, a declarat comisarul şef Călin Mârza. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
loc de munca, 700 de lei pe zi, freepik jpg
miel pixabay jpg
man at supermarket jpg
Kate Middleton si Printesa Charlotte jpg
primarul orasului vascau din bihor florin porge nu va mai putea candida pentru un nou mandat jpeg
urs freepik jpg
Locul din orașul Slănic, Prahova, unde s-a stabilit un perimetru de siguranță în urma surpării unei străzi. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
image
actualitate.net
image
actualitate.net