«Am aflat de la televizor că Mădălina mea a murit»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A căzut cortina peste drama Mădălinei Manole. Cântăreaţa care şi-a pus capăt zilelor înghiţind 400 de militri de otravă a fost înmormântată vineri. În spatele râurilor de lacrimi au rămas însă zeci de întrebări fără răspuns. Sfâşiaţi de durere, părinţii artistei şi-au deschis inima în faţa reporterilor Click! Aceştia au dezvăluit, în exclusivitate, că au aflat despre moartea fiicei lor de la televizor şi că au multe să-i reproşeze ginerelui Petru Mircea.

Numai părinte să nu fii, când copilul tău zace în mormânt! Sfâşiaţi de durere, Eugenia şi Ion, cei care i-au dat viaţă Mădălinei Manole, nu pot accepta că „iubita lor fetiţă" nu se mai află printre noi.

Şi-au tapetat sufrageria cu pozele cântăreţei şi se întreabă disperaţi ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea fatidică.

„Marţi după-amiză, cu o zi înainte de aniversarea Mădălinei, am vorbit cu ea la telefon. Era tare bucuroasă. Mi-a spus că pleacă la studio să facă repetiţii, pentru că va avea două, trei spectacole importante şi o nuntă babană. Am întrebat-o dacă are invitaţi la ziua ei şi mi-a spus că nu. Atunci, am anunţat-o că vrem să-i facem o surpriză şi că venim la ea. Mi-a spus că ne aşteaptă cu mare drag", povesteşte, printre lacrimi, Ion, tatăl artistei.

Cu gândul că a doua zi vor petrece de minune alături de fiica lor, părinţii au plecat să-i cumpere cadouri. Nu au mai apucat, însă, să i le dea.

Mai citeşte:

Mădălina Manole a trăit şi a murit sub semnul lui 14 - VIDEO

Părinţii Mădălinei, îngrijoraţi de relaţia cu Şerban Georgescu

Carmen Harra: «Mădălina avea o depresie clinică netratată»

Mădălin Voicu: «Mădălina Manole a avut o accentuată labilitate psihică»

Carmen Rădulescu: «Şerban m-a anunţat că Mădălina o să moară»

Nu rata scrisoarea lui George Stanca: Dragă Mădălina Manole,

Mama Mădălinei, împreună cu rudele, prăbuşită de durere în ziua înmormântării

simeon stalpnicul png

„Dimineaţă am aflat de la televizor că a murit. Ginerele nostru nu a binevoit nici măcar să ne anunţe. Am urcat în maşină şi am plecat spre casa ei, cu gândul că totul nu este decât o glumă proastă", continuă bărbatul.

Soţia lui, Eugenia, ne-a mărturisit, la rândul ei, că nu se înţelegeau deloc cu Petru Mircea, ginerele lor.

Petru Mircea (37 de ani) a fost căsătorit cu Mădălina mai puţin de un an. Până la închiderea ediţiei, nu a putut fi contactat de reporterii Click!

„Nu o lăsa pe Mădălina să vină la noi. Noi trebuia să mergem la ea. Cu o lună în urmă, am aflat că fetiţa mea iubită are probleme de sănătate. Ne-am dus la ea cu un medic foarte bun să o vadă, iar Petru ne-a dat afară. A spus că la el în curte nu are ce căuta doctorul. De când l-a cunoscut pe acest bărbat, totul s-a ruinat. Nici în carieră nu a ajutat-o, i-a interzis să mai cânte melodiile lui Şerban Georgescu, iar acum a băgat-o în pământ. Dacă fata noastră s-a otrăvit, el a împins-o. Nu voi avea linişte până nu am să aflu ce s-a întâmplat, cu adevărat, în noaptea aia", a conchis mama fetei cu părul de foc, care nu a primit un telefon din partea ginerelui nici măcar după înmormântare.

Apropiaţi de-ai familiei ne-au spus că părinţii vor să demareze o anchetă paralelă cu cea a procurorilor şi chiar să angajeze un avocat.

Citiţi mâine în Click! ce spun părinţii despre soacra Mădălinei şi despre averea cântăreţei.

Mai citeşte:

«Dragoste la prima vedere între Mădălina şi Mircea Petru»

Alin Oprea: «Mădălina s-a măritat cu Şerban Georgescu din interes» VIDEO

Paula Iacob: Mădălina Manole a divorţat pentru că era înşelată

Mihaela Rădulescu se simte vinovată pentru moartea Mădălinei!

Carmen

Harra: «Mădălina avea o depresie clinică netratată»

Gheorghe

Gheorghiu: «Mădălina se plângea că este hidoasă» FOTO

«Mădălina,

hai acasă, întreabă băiatul de tine!»

Vezi imagini de la înmormântarea Mădălinei Manole

Pelerinaj la mormântul Mădălinei

Oamenii nu au rămas indiferenţi la tragedia Mădălinei Manole. Au venit să-şi ia adio de la ea în locurile în care a fost depus sicriul, au condus-o pe ultimul drum la cimitir, iar acum vin să-i aprindă o lumânare la căpătâi.

Ieri, cimitirul Bolovani din Ploieşti era plin. Majoritatea veneau la mormântul cântăreţei. „Am venit la ea cu o floare. Era tânără şi frumoasă. Nu trebuia să se omoare", spuneau, plângând oamenii.

În ultimele trei zile, sute de persoane au trecut pe la mormântul ei, iar Simina vine zi de zi. Ea este cea care a fost angajată de familie să tămâieze locul în care a fost îngropată artista.

Vineri, 16 iulie.Câteva mii de persoane au condus-o pe ultimul drum pe cântăreaţă

simeon stalpnicul png

Duminică, 18 iulie.Zeci de persoane au venit să aprindă lumânări la mormântul Mădălinei

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net