X Factor: Un concurent din Timiş a venit cu cocoşelul la audiţii - FOTO

Ultima actualizare:
Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!
Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!

Sâmbătă, X Factor readuce în atenţia telespectatorilor concurenţii veniţi la audiţii în Timişoara. Emoţii, tensiune, voci bune care au reuşit să ridice sala în picioare, dar şi momente inedite sunt foar câteva dintre promisiunile pe care Antena 1 le face pentru cea de-a patra ediţie X Factor. Unul dintre concurenţi a venit cu cel mai bun prieten al lui: cocoşul Didu

În ediţia din aceasta săptămână, telespectatorii vor avea ocazia să vadă noi momente de la audiţiile din Timişoara, dar şi să se întâlnească, în premieră, cu românii veniţi la audiţiile din Moldova.

Printre cei care au dorit cu orice preţ să convingă juriul că au factorul X s-a numărat şi Nicolae Buda, un bărbat greu încercat de soartă, dar convis că muzica îl poate ajuta să depăşească orice problemă.

Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!
Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!

Are 43 de ani, nu are tată şi-a pierdut un frate, iar altul locuieşte departe, însă Nicolae este mereu încrezător în soartă. Fire creativă, cu o imaginaţie bogată şi un talent aparte, Nicolae a publicat şi un volum de poezii, despre o parte dintre ele afirmând că sunt "pe valurile muzicii".

Nicolae a venit la audiţii însoţit de cel despre care spune că îi este el mai bun prieten, cocoşul Didu, reuşind astfel să surprindă pe toată lumea.

Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!
Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!


    Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!
Nicolae a venit la audiţii cu prietenul lui cel mai bun!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net