Dragă Gheorghe Zamfir,
Erai la Paris când l-am condus pe ultimul drum. Acum 5 ani. Multe s-au întâmplat de atunci. Cu tine. Le ştiu din presă.
Păcat. Când am auzit că te însori, eram sigur că aleasa era Gina. Cu care m-ai vizitat la Giuleşti, şi nu numai.
Eram flatat că nu te ascunzi de mine, că nu mă consideri ziarist, ci prieten.
Am fost surprins, acum, să aflu că aleasa ta e alta. Culmea, asta am aflat-o făcând în vară o vizită la Cib.
Am aflat şi amănuntele nunţii. M-a surprins că mie nu mi-ai spus nimic. Nu erai obligat.
Sau poate pretenţiile mele sunt prea mari, sau nu mă consideri printre prieteni. Poate fi opţiunea ta. Dar, faptul că tu, marele, unicul muzician, genialul Zamfir, om al planetei, cum îţi place să spui şi să fii, ai ajuns de râsul presei prin gesturile publice necontrolate, mă îngrijorează.
Ba ai avut certuri cu răposatul Dolănescu, bălăcăreli chiar; ba ai divorţat de cel mai vechi amic al tău, din copilăria artistică, Benone Sinulescu; sau, despărţirea violentă de Doru Zamfir, care-ţi era fidel.
Mă întreb dacă şi eu am greşit cu ceva. Poate că e o neglijenţă. Te fură viaţa. Dar, din păcate ţi-ai uitat prietenii.
Căci, dacă m-ai fi întrebat, nu te-aş fi sfătuit să te însori cu o copilă.
Îţi spun toate astea căci nu aş vrea să rămâi singur de tot. Îţi rămân acelaşi amic, orice gagici ai mai cere în căsătorie.
George Stanca
