Dragă Andreea Raicu,

Ceva artificial. Ca fericirea chimică dată de droguri. Tu crezi că e romantic să te plimbi cu iubitul prin cimitir? Vulgar&gregar. Satanism boschetar.

Erai mai femeie când animalul te gelozea până la a te lovi, sau te sufoca urmărindu-te? Or, aceste lucruri - „funny, măy!"- sunt doar o poză cretină, destinată presei. Exhibiţionisme: „laba-n cimitir", „şpriţu-n cavou"... kk! Cum ai putut să „iubeşti" un astfel de specimen? Incitant, dar e de esenţă imbecilă? Nu e mai bine să ai un bărbat care să-ţi dea siguranţă, linişte, un ins stenic, să-ţi pună prişniţe pe suflet; nu un electrocutat ca mulţi dintre eroii electrici, galvanici jucaţi de Paul Newman ? E un spectacol trecător. Şi atât.

L-ai gustat. Nu-ţi vine să borăşti, divino!? Ce nu-mi mai place la tine, este că ţi-ai gomflat buzele alea superbe la o enormitate parcă inventată de Picasso. Crezi că vine furtuna şi iei vânt în buze; zbori după ele, ca-ntr-o poveste fantastică. Îmi evoci un poem de Nichita, în care unui cub de granit i se sparge un colţ, spre a se exclama apoi: „ce cub perfect putea să fie, acesta!" La ce-ţi trebuia, nu ştiu; eşti o femeie splendid dăruită de Creator.

Ai avut emisiuni de succes, joci cu succes într-un serial de succes; eşti vedeta unui post tv onest şi de bun-simţ. Crezi că asta ţine o veşnicie? Ca mâine-ţi scrii memoriile! Ba, chiar, dacă mă gândesc puţin, că tot căutam noi, eşti o divă. Da! Cine Dracu' - că numai pe el îl suspectez - ţi-a dat, Divo!, ideea buzelor-pneuri ?

Mâine, despre Nadia Comăneci