Dragă Romică Ţociu,
Tu eşti produsul total al Revoluţiei, după şi datorită căreia ai apărut. Nu ştiu ce făceai înainte, dar eu te-am zărit într-un bar din alea nou apărute după ‘89 şi mi-ai plăcut.
Umor direct - se dădea voie! - penetrant, comic de situaţie, de limbaj, mimică chapliniană, texte corozive, social-politice, cu vădită tentă anti-neaneluiliesciană, beton! Apoi te-ai înhăitat cu moldoveanul de Cornel Palade. Stan şi Bran postdecembrişti.
Tu, olteanul iute, el, moldavul molcom. Tu, "şefu", el, "fraieru" tău; omul care ştie să încaseze, ciufulitul, lălâul, dar totodată spiritualul, subtilul. Pereche de parcă m-am născut cu voi în ochi.
V-a legat comicul de limbaj, de situaţie, de conjunctură; spontaneitatea explozivă, legătura cu populaţia veselă, cu miliardarii noştri de carton, de beton, cu omul simplu, cu zdreanţa de om, pe care, nene, o făceaţi să râdă, să facă haz de necaz.
Eraţi peste tot, la baruri, pe "litorale", în "trebonale", în Bucureşti, la Piteşti, să trăieşti!, cum îţi place să ciripeşti.
Fără voi nu mai era paranghelie, nuntă, botez, cumetrie, festival de bere, ţuică, vin, coniac, prăştină, carcalete, monopol. Eraţi peste tot.
Fugeaţi ca supersonicul: azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!?, din Constanţa la Ploieşti, să trăieşti!, cum îţi place să ciripeşti!
Glorie-n valuri, banu cu toptanu, vă iubea, bă, boboru! Apoi, colac peste pupăză, v-aţi făcut arhanghelii lui Stângă la Eurobingo: super-show de noroace: anunţaţi lumea că s-a-mbogăţit, scoteaţi omu' din foame!
Eraţi aproape chip cioplit, vă ştia tot natul, toată ţara, da', cine dracu nu vă ştia!? Copiii nenăscuţi! Aţi strigat miliarde de lei, maşini, apartamente la bătătura românului, aţi adus bucurie, fericire.
Şi cu cât umor, cu câtă fantezie, Romică! Vă iubeşte lumea şi acum, deşi faceţi cam acelaşi lucru, sunteţi sus, aveţi preţ, aveţi cotă. Tu băi, oltene, de-al meu, juvete, m-ai învăţat ce e noul umor popular românesc, autentic.
Fie el şi vulgar, pe tine te prinde, ai voie, ai dezlegare, că eşti din popor. De la tine am reînvăţat să râd sănătos, româneşte; de la tine, să beau whisky cu sifon la halbă; de la tine am deprins curajul social: ăla de a spune tuturor lucrurilor pe nume, direct.
Chiar dacă acum, mai cu fălcuţe, burtică, mai îmburghezit, mai cu vilă, mai cu merţan, ai cam uitat astea, de la tine le-am deprins, de la curajul tău nouăzecist.
Voi, alături de Stela şi Arşinel, Nae şi Vasile aţi introdus - voi chiar în baruri, chantane, cluburi - umorul sănătos, miştocăreala „politicianistă", anti-ţopenia parvenită.
Ce să mai, tu şi Palade sunteţi clasici ai băşcăliei neo-caragialiste - mamă, ce termen mi-a ieşit! - ai nonconformismului social.
Marxu' şi Engelsu' râsului sănătos.Vivat!
George Stanca
Mâine, despre Cornel Palade
