Scrisorile lui Stanca: Dragă Crin Antonescu,
Mă feresc de politichie ca dracu de tămâie… deși oi mai avea și eu un drăcușor în mine și-n ideile mele… dar să nu mai aud de ea. Această misivă e una adresată fostului VIP care ești. Fostului coleg de partid atât de mult desfigurat, deformat - partidul! - sub conducerea-ți, încât i s-a uitat brătienismul. Fost președinte de partid. PNL.
Mai mult „preș” decât ”dinte.”… Co-președinte de coaliție. Idem. Președinte interimar de stat, vremelnic cotrocenean ș.c.l. Apropo, o prezumție - că, iată cade și colegul de coaliție, Viorel - voi ați fost programați să sucombați.
Dar la începuturile pupăcioase, libidinoase cu jurăminte pentru eternitate, mi-ai plăcut enorm, zic enorm!, la ieșirile-ți publice. Ai avut discursuri memorabile. Care, analizate acum, retro, din geniale devin penibil-cațavenciene… Retorică urinară. Emanație puturoasă. Ai lepădat politichia printr-un act de ”trădare”, zic eu. Deși, poate forțat de anume împrejurări… Explicabil. Oricum, într-o casetă sentimentală figurai pentru mine la rubrica ”pozitivi”. Eventual, ”victimă.” Nicidecum, la ceea ce ești acum, vizibil: un găinar pârlit. Pârlit de toate penele și cu sufletul vândut, nu știu pe ce, Crin. Ți-ai anulat pentru totdeauna și bruma de onorabilitate pe care o mai aveai ca posibilă victimă a istoriei, și a manigansiunilor Canaliei Naționale, cu care te-ai asociat. Și, iată, un morman uriaș de gunoi ce vine dinspre oportunismul trecutului tău și te acoperă definitiv. Legea Aia. Troica anti-identitară. Hidoasă. Cinică. Comandă mecanică dată unui orb. Dar și acela se poate opune.
…tu și cei doi tovarăși. Cum și de ce ți s-a întâmplat?! Recunosc, apar momente de slăbiciune. Neputința, șantajul vieții, cel real, te constrâng să faci ceva nelalocul lui. Ți-o spune Stank… Pățitu… Dar, să ajungi la dimensiunea trădării sângelui tău, convingerilor, idealurilor unei mișcări - poate numită nefericit ”revoluție” - care te-a adus în capu’ trebii? Și, pentru care au murit, or erau să moară niște ”fraieri” ca subsemnatul, e prea mult. Nu te mai iubesc, Crin ! Ești o romanță veștejită.” Ești o floare, ești un crin. Ești o cupă cu venin.”
Àdio!
