Totul despre arăboaica pe care Ovidiu Anton o ia la Eurovision!

Ultima actualizare:

    Ovidiu Anton şi Miryam, la selecţia naţională Eurovision din 2015
Ovidiu Anton şi Miryam, la selecţia naţională Eurovision din 2015

Solistul, care în perioada 12-14 mai ne va reprezenta la Eurovisionul de la Stockholm, Suedia, o va avea pe scenă şi pe Miryam Anabtawi, o cântăreaţă româncă, de origine arabă. Tânăra provine din cea mai bogată şi cunoscută familie din Palestina, care deţine monopol pe piaţa afacerilor cu ulei de măsline.

Myriam Anabtawi, Rădulescu după soţ, are 32 de ani şi nu este deloc străină de Eurovision. De 8 ani îl cunoaşte pe Ovidiu Anton, iar de doi ani face parte din echipa lui. De fapt, Miryam este şi cea care îl va însoţi pe acesta la Stockholm (Suedia), alături de alte voci din backing: Liviu Sorescu (cel care a făcut şi orchestraţia piesei "Moment of silence"), Alin Trocan şi actriţa Irina Cărămizaru.

“S-a scris mult că sunt o bombă-sexy! Îmi doresc ca lumea să ştie că pe lângă calităţile fizice, fără modestie, am şi calităţi vocale, chiar foarte bune, putând să demonstrez acest lucru oriunde şi oricând. De doi ani fac parte din echipa lui Ovidiu Anton în acest proiect frumos, Eurovision. Ar fi trebuit să urc pe scenă alături de el şi la Baia Mare, în finala din România (6 martie), dar pentru că aveam de ceva timp trei spectacole stabilite în acea zi, l-am anunţat că nu pot să-i fiu alături, pentru că nu puteam să anulez 3 contracte semnate. De altfel, este pentru a doua oară când îl însoţesc pe Ovidiu Anton la Eurovision, după succesul de anul trecut cu piesa “Still alive!”- locul 3 în Selecţia Naţională 2015“, ne-a spus Miryam. Mai mult, solista a încercat să participe şi pe cont propriu la Eurovisionul de anul acesta, cu o piesă compusă de doi muzicieni din Suedia, însă melodia ei nu a fost aleasă în cele 12 piese care au mers în semifinala din 4 martie.

În cariera solo, Miryam a dat lovitura în Japonia şi Coreea cu piesa “Bounce”, apoi a revenit în  atenţia fanilor cu două single-uri: “Don’t Stop” şi “Prada”. Solista a terminat Liceul de Artă, cu specializare vioară, dar şi Conservatorul la vioară şi canto-jazz. În prezent, Miryam îşi perfectionează tehnica vocală cu ajutorul terapeutei Gabriela Duţescu, profa cu ajutorul căreia şi Tudor Chirilă, şi Paula Seling, şi-au antrenat vocile.

image
image
image
image
image
image
alina serban regizoare roma jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
image
actualitate.net
image
actualitate.net