Bănică jr. şi-a scos iubita în club cu patru bodyguarzi!

Ultima actualizare:
Amor cu suspiciuni
Amor cu suspiciuni

De când a recunoscut că are o relaţie cu Lavinia Pârva, Ştefan Bănică jr. este cu totul alt om. Dacă înainte era extrem de relaxat, acum artistul se ascunde de privirile iscoditoare în spatele unor gărzi de corp. Joi seara, la prima ieşire „oficială" cu noua iubită, el a fost păzit de patru bodyguarzi.

Joi seară, Cristi Minculescu, fostul solist al trupei Iris, a susţinut primul lui concert alături de Nuţu Olteanu, în clubul Tribute din Capitală. Printre cei care au vrut să-i fie alături artistului s-a numărat şi Ştefan Bănică jr., care a profitat de această ocazie pentru a-şi scoate iubita în lume. Chiar dacă evenimentul era anunţat pentru ora 22.00, cântăreţul a ajuns în club puţin după ora 00.30, însoţit de Lavinia Pârva, cu care a recunoscut recent că are o relaţie.

Pentru a se asigura că va fi ferit de privirile indiscrete, artistul a rezervat o masă în spatele localului, departe de agitaţia de lângă scenă. De jur împrejurul său, la celelalte mese, semnul de rezervat bloca accesul clienţilor, aşa că Bănică nu a avut de ce să-şi facă griji că va fi văzut de cineva. În plus, doi dintre bodyguarzii clubului au stat în permanenţă în zona artistului. Chiar dacă a avut parte de aceste privilegii, se pare că pentru Ştefan Bănică nu a fost de ajuns.

simeon stalpnicul png

Conform unor apropiaţi, cântăreţul a apelat şi la serviciile de gardare personală ale unei cunoscute firme de bodyguarzi, cea care îi asigură şi paza locuinţei, unde artistul are în permanenţă două gărzi de corp. Deşi preţul unui astfel de „moft" poate varia între 500 lei/zibodyguard şi 2.000 lei, Bănică se pare că nu are o problemă. Astfel, la concertul lui Cristi Minculescu, cântăreţul şi iubita lui au fost însoţiţi de două gărzi de corp care nu i-au scăpat din ochi toată seara. Pentru a fi siguri că intimitatea clientului lor nu este pusă în pericol, bodyguarzii lui Bănică inspectau cu privirea orice persoană care făcea cel mai mic gest în direcţia cântăreţului.

Singurii care s-au putut apropia de acesta au fost ospătarii clubului, care au avut grijă ca artistul să se simtă cât mai bine. Chiar dacă a beneficiat de toate aceste modalităţi de camuflare, Ştefan Bănică nu a reuşit însă să treacă neobservat. Clienţii localului au fost imediat atraşi de masa din spatele clubului, unde un domn elegant, îmbrăcat la sacou, stătea la masă, alături de o brunetă frumoasă. După câteva priviri furişe, toată lumea s-a lămurit despre cine este vorba, iar Ştefan Bănică a devenit brusc subiect de discuţie în local. Şi la plecare şi-au luat toate măsurile de precauţie: maşina a fost adusă chiar în faţa intrării, în curtea interioară, iar maşina cu bodyguarzi a plecat după ei.

Amor cu suspiciuni


    Amor cu suspiciuni
Amor cu suspiciuni

Acum o săptămână, după ce au fost surprinşi în ipostaze tandre de revista Ciao!, Ştefan Bănică jr. şi Lavinia Pârva au recunoscut că trăiesc o poveste de dragoste. În ciuda declaraţiilor lor conform cărora relaţia lor este abia la început, Click! i-a surprins împreună încă din septembrie 2011. La acel moment, atât artistul, cât şi Andreea Marin, fosta sa soţie, au negat întreaga poveste.

Cristi Minculescu, într-o formă de zile mari pe scenă

La mai bine de un an de când a părăsit formaţia IRIS, Cristi Minculescu a revenit din nou pe scenă. Alături de Nuţu Olteanu, acesta a pus bazele trupei "Super Group", iar primul lor concert a fost foarte bine primit de public. Virgil Ianţu, Paula Seling, Florin Chilian, Robert Turcescu, Cristi Hrubaru şi Ştefan Bănică jr. au ţinut să le fie alături celor doi artişti şi au cântat cu ei mai bine de o oră şi jumătate. Cristi a fost la înălţimea aşteptărilor publicului şi a mărturisit că se simte mai bine ca oricând. "Sunt foarte bine cu sănătatea şi pot spune că m-am liniştit cu adevărat. Sunt gata să mă întorc pe scenă şi să fac din nou lucruri mari", a declarat Minculescu, pentru Click!

FOTO EXCLUSIV Bănică, de cine ţi-e frică?

Încă îl mai iubeşte? Andreea Marin îi ia apărarea lui Stefan Bănică Jr.

Dezvăluiri şocante despre Ştefan Bănică jr.:«Şi-a dat mama vitregă afară din casă şi nu i-a dat bani să facă parastas»

Andreea Marin îl ameninţă pe Ştefan Bănică jr?: «Dacă se minte în legătură cu acţiunile mele, nu voi sta cu braţele încurcişate»

Ştefan Bănică o atacă pe Andreea Marin:«Să te joci cu sufletul unui copil?»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net