Salopeta Corinei de 600 de dolari a făcut-o pe Iulia Albu să-şi dorească una identică

Ultima actualizare:

    Salopeta Corinei costă o căruţă de banifoto: arhiva personală
Salopeta Corinei costă o căruţă de banifoto: arhiva personală

Corina ne-a obişnuit cu gusturile ei extravagante în materie de vestimentaţie. Artista cheltuieşte o căruţă de bani pe haine şi pantofi, aşa că nu este de mirare că şi atunci când merge pe pârtie o face într-o salopetă de schi, al cărei preţ ajunge aproape de salariul mediu net pe economie! Artista nu a atras doar atenţia fanilor cu noua ei achiziţie, ci şi a Iuliei Albu, care a vrut şi ea o ţinută identică pe care să o poarte la munte.

Corina este trendy nu doar pe scenă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Artista investeşte mult în ţinutele cu care apare în concerte, dar nu face rabat nici la cele pentru iarnă. Pasionată de snowboarding, artista a scos din buzunar 600 de dolari pentru a-şi achiziţioina o salopetă specială care să o protejeze de frig pe pârtie. Impresionată de ţinuta artistei a fost chiar şi Iulia Albu, care i-a acordat trofeul "Wow" şi şi-a exprimat dorinţa de a-şi achiziţiona chiar ea o astfel de salopetă pe care să şi-o personalizeze însă după bunul plac. 


    Corina şi fiul ei Robin, la patinoarfoto: arhiva personală
Corina şi fiul ei Robin, la patinoarfoto: arhiva personală

"Corina are un outfit super, mai puţin «cărămizile» pe care le are în picioare. Nu trebuie purtate pe pârtie. Nu-mi plac foarte mult încălţările pentru că sunt foarte înalte. Nu este în regulă să purtaţi încălţăminte nepotrivită pe părtie. Orice lucru care nu este dedicat întru-totul sporturilor de iarna este nepotrivit pe pârtie. Îmi plac şi mănuşile şi primeşte trofeul «WoW»", a scris Iulia Albu pe blogul ei. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 04 06T222240 507 jpg
bianca dan jpg
banner anamaria ferentz jpg
Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Ioana Ignat și Crina Abrudan și-au unit forțele în Dubai
image png
6 dan negru si florin piersic jpg jpeg
Carmen Brumă, de nerecunoscut
image
image