Să tot fii amantă! Cât de generos a fost Borcea cu femeile pe care le-a iubit

cristi-borcea.jpg

cristian borcea
Cristi Borcea ţine capul de afiş cu amantlâcurile incredibile în care este implicat. Click! îţi spune cu ce s-au ales femeile din viaţa milionarului
Foto: Click!

O soţie cu acte şi cel puţin două amante oficiale! Cam aşa a fost dintotdeauna viaţa lui Cristi Borcea, fostul boss dinamovist care acum îşi spală în închisoare păcatele din dosarul transferurilor. Nici după gratii nu s-a liniştit. Vestea că Valentina Pelinel îi va dărui un băieţel, al şaptelea copil al omului de afaceri, i-a lăsat pe toţi mască. Click! vă spune cum a reuşit Borcea să jongleze cu atâtea femei, dar şi cât de generos a fost cu toate.

Cristi Borcea este mare crai! Tip pedant, cu dare de mână şi “lipici” la femei, Borcea a reuşit performanţe demne de invidiat! Şi-a înşelat ambele neveste şi pentru că dragostea a fost mare, le-a făcut tuturor amantelor şi copii. 

Prima amantă care i-a făcut un copil a fost avocata Simona Dana Voiculescu. Povestea acestei relaţii este extrem de încâlcită. În 2002, Borcea a cunoscut-o pe Simona, cu care a fost, pentru scurt timp, şi partener de afaceri. Lucrurile au evoluat, aşa că cei doi au început o relaţie, în ciuda faptului că omul de afaceri era căsătorit cu Mihaela, 45 de ani, şi avea un copil. Un an mai târziu, însă, în viaţa lui Cristi a apărut Alina Vidican şi tot în 2003 Mihaela i-a dăruit gemenii. Cu toată dragostea pentru amanta numărul 2, Borcea n-a renunţat însă aşa uşor nici la soţie, nici la prima amantă. Simona i-a dăruit o fetiţă, pe Carolyn Christine, în 2006. În 2007, avocata l-a dat pentru prima oară în judecată pe dinamovist, căruia i-a cerut să-şi recunoască copilul. Surse din anturajul celor doi au povestit pentru Click! de ce femeia a renunţat la proces: “Borcea ar fi semnat la notar un act în care se angaja să-i dea lunar Simonei o sumă pentru întreţinerea fetiţei, le-a cumpărat o casă în zona Alba Iulia din Bucureşti, în valoare de circa 160.000 de euro, pe care a mobilat-o luxos. În plus, ar fi fost de acord, în faţa notarului, ca după ce va muri el, fetiţa să-i ia numele de familie”.

Scandalul a reizbucnit, culmea, când omul de afaceri se pregătea să se căsătorească cu Alina Vidican, amanta numărul doi. La vremea respectivă, Borcea a negat totul, însă apropiaţii spun că avocata era nemulţumită că nu primea destui bani. Procesul nu a mai putut fi evitat. Avocata a deschis procesul, deşi Cristi Borcea intrase deja la puşcărie. S-a stabilit că, într-adevăr, Carolyn este fiica lui şi că va primi lunar o pensie alimentară de 1.500 de euro.

Toate acestea nu prea i-au picat bine Alinei Vidican (29 de ani), care între timp devenise doamna Borcea cu acte în regulă. Dar şi frumoasa timişoreancă beneficiase de avantajele pe care i le-a adus statutul de amantă. Iniţial fotomodel, Alina a ajuns să conducă un hotel din Timişoara, să aibă şofer, haine şi accesorii de lux şi vacanţe exotice de când l-a cunoscut pe omul de afaceri. Dragostea a fost puternică de ambele părţi: ea l-a aşteptat 8 ani să divorţeze, dar până la urmă Cristi a făcut pasul. Au devenit o familie şi au doi copii.

Deşi a decis să divorţeze de Mihaela Borcea, cu care are trei copii, omul de afaceri nu a uitat să-i răsfeţe financiar. Apropiaţii cuplului spun că  discreţia Mihaelei de la divorţ se datorează unor sume frumoase în cont, plus pensii alimentare generoase şi bani pentru studiile copiilor. În plus, i-a lăsat multe afaceri bănoase pe mână: salonul de înfrumuseţare, un ştrand în Bucureşti şi un hotel la mare. Discretă şi cunoscându-şi interesul, Mihaela nu l-a vorbit niciodată de rău pe fostul soţ, ba chiar s-a împrietenit cu fosta rivală, Alina.

Acum, în schemă a apărut şi Valentina Pelinel, 35 de ani. Blondina e de vreo cinci ani în viaţa lui Borcea, dar nimeni n-o suspecta pentru că şi ea era măritată cu un VIP, fostul politician Cristian Boureanu. După divorţul lor, mulţi s-au întrebat de ce manechinul nu-şi reface viaţa. Simplu: pentru că îl vâna intens pe Borcea. Nici gratiile nu i-au despărţit, ba chiar Valentina a reuşit să rămână gravidă. Statutul de amantă oficială şi viitoare mamă i-a adus şi ei multe avantaje.

Borcea i-a închiriat un apartament de lux în nordul Capitalei, pentru că cel din Militari nu mai era de nasul ei, pentru care plăteşte lunar o chirie de 3.000 de euro. Are şofer personal, a primit inel cu diamante de 20.000 de euro, merge în vacanţe de lux şi va naşte în America, la fel ca Alina Borcea. Sună foarte ofertant să fii o femeie plăcută de Borcea, nu? O veritabilă telenovelă, care are toate şansele să fie mai lungă decât “Tânăr şi neliniştit”.

Cifrele amantlâcurilor

- 2 neveste, care i-au dăruit cinci copii 

- 2 amante oficiale, care i-au dăruit doi copii (al doilea e pe drum)

- 1 proces de paternitate şi pentru pensie alimentară

- 22 de ani de căsnicie cu prima soţie, Mihaela Borcea

- după 4 ani de căsnicie cu a doua soţie, Alina, iese la iveală relaţia cu amanta Valentina Pelinel, de pe vremea fostei neveste

- 1 divorţ ”colateral” (Cristi Boureanu a divorţat de Pelinel când şi-a dat seama că e înşelat).

Citește și

  • cristi borcea

    Cristi Borcea (45 ani) are ce le povesti nepoţilor la bătrâneţe. Fostul boss de la Dinamo a avut la viaţa sa femei una mai frumoasă ca cealaltă. Pe lângă Mihaela, fosta soție şi Alina, actuala consoartă, omul de afaceri a fost surprins de nenumărate ori în compania mai multor femei celebre. Click! vă prezintă lista interminabilă a femeilor lui Borcea din ultimii zece ani.

  • valentina pelinel

    Chiar dacă este închis într-o celulă de câţiva metri pătraţi, pe care o împarte cu cel puţin trei persoane, Cristi Borcea îşi doreşte ca femeia care-i va dărui al şaptelea moştenitor să trăiască în lux. În toamna anului trecut, afaceristul a mutat-o pe Valentina Pelinel într-un penthouse pentru care plăteşte chirie de 3.000 de euro.

  • cristi borcea externare spital floreasca

    Detenţia şi scandalul amoros în care este implicat şi-au pus amprenta pe chipul lui Cristian Borcea. Fostul patron al echipei de Fotbal Dinamo Bucureşti a fost externat de la Spitalul Floreasca, unde a fost supus în ultimele zile unei seri amănunţite de analize. Vizibil slăbit şi "ascuns" sub o şapcă, afaceristul nu mai are nimic în comun cu bărbatul elegant pe care îl ştie toată lumea.

  • jasmine tratamente corporale medic estetician

    Pe lista de cuceriri a lui Cristi Borcea, fostul acţionat dinamovist, a încercat să o treacă şi pe dansatoarea Jasmine. Afaceristul şi-a pus în aplicare tacticile de seducţie, însă blondina l-a refuzat din start şi i-a tăiat elanul fostului boss dinamovist. Dansatoarea din buric a povestit motivul pentru care nu a dat curs avansurilor lui Cristi Borcea.

  • alina borcea minciuni declaratii contradictorii

    Primele zvonuri legate de un iminent divorţ între Alina Vidican şi Cristian Borcea au început să apară încă de acum doi ani. La câteva luni de când fostul boss dinamovist fusese condamnat la închisoare, imagini cu Valentina Pelinel vizitându-l la penitenciar au început să apară în presă. Deşi probele erau evidente, soţia lui Borcea nu a vrut să creadă că ele existe, ba chiar a negat că o cunoaşte pe cea despre care se specula de atunci că ii este amantă soţului ei.

  • Naşul Gigi Becali n-a exagerat atunci când a spus că la supărare Cristi Borcea mănâncă şi trei kilograme de carne deodată. Drept dovadă, fotoreporterii Click! l-au surprins pe şoferul fostului boss de la Dinamo în timp ce intra în spitalul unde e internat Borcea, de trei zile, cu mai multe pungi de fripturi. Şi pentru că a fost mână largă a primit bonus şi un chelner “la pachet”.