«Bona trimisă de Rocsana Marcu mi-a furat bijuteriile»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce a fost acuzată de prostituţie de fostul soţ al Sandrei Romain, Rocsana Marcu are altă belea pe cap. Aceasta a ajuns la Poliţie, fiind acuzată de înşelătorie şi complice la furt după ce bona pe care a plasat-o unei familii a furat bijuterii şi a fugit la comanda ei, se pare!

În februarie 2011, soţia politicianului Cazimir Ionescu a apelat la o firmă pe care o deţinea Rocsana alături de Ileana Lazariuc, "Best Management Recruitment", pentru a-şi angaja o bonă filipineză. Mihaela Ionescu a mers la sediul firmei, un apartament din zona Băneasa, a semnat contractul pe doi ani, a plătit 3.500 de euro şi, în loc de o lună, aşa cum i se promisese, a aşteptat patru până a venit filipineza.

"Prin câteva recomandări, am mers la agenţia Rocsanei Marcu, pentru o bonă. Pentru că au fost mai multe probleme cu filipinezele, în special de la această agenţie, aşa cum ne-au spus cei de la Oficiul de Imigrări, procedura a trecut prin ambasadă şi a trebuit să aştept patru luni. Gery de la Cruz (aşa o cheamă pe bona angajată de Mihaela Ionescu, n.r.) a venit la noi la 7 iulie 2011. I-am oferit un salariu de 400 de dolari net, aşa cum era stipulat în contract, iar dacă muncea în zilele libere, era plătită în plus", a povestit, pentru Click!, Mihaela

Soţia politicianului Cazimir Ionescu a mai spus că, după un an, au început problemele: "În data de 20 septembrie 2012, am dus fetiţa la grădiniţă, iar bona a rămas acasă. După o jumătate de oră am fost sunată de la firma de pază şi mi s-a spus că alarmele sunt pornite, iar uşile erau deschise. I-am trimis să verifice şi mi-au spus că bona fugise. Am mers imediat la Poliţie să fac sesizarea, au venit, au luat amprente, am constatat că-mi lipseau bijuterii în valoare de 3.000 de euro. Ulterior am aflat că la mijloc era mâna Rocsanei Marcu. Ea îi trimisese taxiul şi apoi a luat-o la ea acasă", a mai spus Mihaela Ionescu.

După ce fost făcută o plângere pentru înşelăciune şi complicitate la furt, oamenii legii au chemat-o să dea declaraţii atât pe Rocsana Marcu, cât şi pe bonă. "Am făcut plângere, le-a luat declaraţii celor două individe, dar nu s-a întâmplat nimic. Cei de la Poliţie ne-au spus că au avut 47 de sesizări de acest gen, numai pe zona Snagov, unde locuim noi, şi că a devenit o modă ca filipinezele să fure, apoi să fugă", ne-a declarat, supărată, Mihaela.

După patru zile de la incident, bona cu pricina a fost plasată de Rocsana Marcu contra sumei de 4.500 de euro lui Pepe. "Filipineza a spus că lucrează la Pepe şi că a plecat, nu că ar fi fugit, pentru că acesta îi dă salariu lunar cu 50 de dolari în plus, adică 450 de dolari. Am aflat că firmele Rocsanei Marcu au fost radiate, dar ea a rămas cu contactele filipinezelor pe care le convinge să fugă de la familiile la care lucrează şi cu care a încheiat contract, apoi le plasează altora pentru a încasa încă o dată banii. Ea a luat 3.500 de la mine, 4.500 de la Pepe! Femeia lucrează acolo fără forme legale, aşadar Rocsana se bucură să ia bani la negru", a conchis doamna Ionescu.

Pepe, cel la care se află în prezent bona acuzată de furt, spune că ştie despre problemă, dar nu este interesat. "Am un contract ferm cu ea şi sunt foarte mulţumit de bona pe care mi-a adus-o Rocsana. Nu ştiu dacă a furat, poate că doamna Ionescu are o problemă că nu mai lucrează la ea, şi lucrează la mine", a spus Pepe, pentru Click! De altfel, nici Rocsana Marcu, cea la adresa căreia Mihaela Ionescu a făcut toate acuzaţiile, nu neagă că au fost neînţelegeri între bonă şi soţia politicianului. "Doamna Ionescu este un caz aparte... Filipineza a fost tratată inuman. M-a sunat plângând de pe stradă, apoi i-am trimis un taxi. Aşa cum a povestit şi la Poliţie, bona a beneficiat de rele tratamente. Dacă ar fi furat, nu ar mai fi fost acum la Pepe, ci în arest. Ştiu că doamna Ionescu a mai schimbat o bonă. Bonei într-adevăr i s-a făcut o plângere, dar cazul s-a închis, pentru că s-a exagerat la maximum", ne-a spus Rocsana Marcu.

Vedetele au lansat moda bonelor filipineze

Multe dintre vedetele noastre au apelat la ajutorul unei bone, după ce au născut. Majoritatea au ales angajate filipineze, pe motiv că acestea ar fi mai muncitoare şi copilul ar avea posibilitatea să înveţe o a doua limbă, engleza.

Nepoţii miliardarului Ion Ţiriac au şi ei o bonă din Filipine. Pentru un salariu de 500 de dolari, femeia are grijă de doi copii: Alexandru şi Nicola. La fel şi cântăreaţa Andra.

Pentru că este mai tot timpul plecată în concerte, iar Cătălin Măruţă este ocupat cu emisiunea, micuţul David este supravegheat în permanenţă de o asiatică. Fetiţa Ralucăi Sandu, cei trei copii ai lui Dragoş Moştenescu şi Maria, fetiţa lui Pepe, au şi ei bonă filipineză.  

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
saptamana patimilor jpg
saracie freepik jpg
decreteii viitorii pensionari care isi fac calcule jpeg
Gratar FOTO Shutterstock
Printesa Lia trecutul ei printul Paul Lambrino de Romania (10) jpg
shutterstock 1805379256 jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net