Ramona Bădescu și Narcis Godeanu, despărțire-șoc: «A existat și o discuție despre un copil»

14-vedete-90.jpg

Ramona Bădescu arată impecabil în costum de baie. Ea s-a pozat sexy pe plaja din Maldive

Ramona Bădescu este, pe bună dreptate, ”mama ghinionului” în amor. Se îndrăgostise lulea, anul trecut, de avocatul Narcis Godeanu (42 de ani), vestit în lumea mondenă că rănise inimile mai multor domniţe.

Mai mult, Ramona avea o relaţie apropiată cu fiul acestuia din altă relaţie, dovadă stând şi fotografiile din 29 noiembrie, de la petrecerea cu ştaif cu ocazia zilei ei de naştere. Cântăreaţa era tare încântată de relaţia cu Narcis, primul bărbat român de care se îndrăgostise: ”A existat şi o discuţie despre un copil. A fost un moment extrem de emoţionant despre care nu sunt pregătită să vorbesc”, povestea aceasta, cu câteva luni în urmă, referitor la cererea lui în căsătorie. Dar, toate acestea sunt acum doar amintiri căci, zilele trecute, Ramona a anunţat, la emisiunea “Gashka mare” (Antena 1), că e din nou solo.  

Zoom
Ramona şi Narcis s-au iubit cu patos

 

“Sunt singură acum! Mă dedic în totalitate proiectelor mele profesionale şi familiei! Pentru mine iubirea, în acest moment, e un capitol închis”, a spus vedeta atunci când a fost întrebată de Pepe despre viaţa ei. Şi chiar n-a glumit, ea petrecând doar alături de membrii familiei, la Craiova, de ziua mamei sale. Dar, ca să mai uite de ultimul eşec  sentimental, olteanca a decis să se cufunde în muncă. Stabilită încă din anii ‘90, la Roma, unde a fost atât solistă, cât şi actriţă şi gazdă a unor emisiuni de divertisment, Ramona a prins recent un nou contract în România. Reporterii Click! au aflat că senzuala artistă a semnat cu Antena 1 pentru “Te cunosc de undeva”. “În ultima vreme, Ramona e singură şi nici nu ar avea timp pentru o altă relaţie. Este ocupată cu filmările pentru Antena 1 şi trebuie să onoreze invitaţiile la emisiunile trustului Intact”, ne-a povestit o sursă din apropierea ei.

Citește și