EXCLUSIV! Radu Vâlcan, de ce ţi-ai uitat tatăl?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se pare că celebritatea i-a furat minţile lui Radu Vâlcan. Prezentatorul postului tv ACASĂ l-a uitat pe cel care l-a crescut şi care a câştigat banii cu sudoarea frunţii ca să nu-i lipsească lui nimic.

La cei 60 de ani, Vasile Vâlcan trăieşte dintr-un salariu de câteva sute de lei, ca taximetrist, şi se chinuieşte cu o boală de inimă. Dar spune că cea mai mare durere a sa este tăcerea şi nepăsarea fiului său.

Se bucură de celebritate, are în conturi bani care-i permit să ducă o viaţă de lux, conduce o maşină scumpă şi mănâncă la restaurante pretenţioase. El este Radu Vâlcan. Prezentatorul postului tv ACASĂ, care, în timp ce doarme liniştit cu capul pe perna de mătase din vila sa, la capătul opus al Bucureştiului, într-o cameră dintr-un apartament în care locuieşte cu chirie, tatăl lui adoarme supărat, întotdeauna cu lacrimi pe obraz. Băiatul lui l-a dat uitării în urmă cu şapte ani.

La cei 60 de ani, Vasile Vâlcan, tatăl chipeşului actor, îşi câştigă bucăţica de pâine cu sudoare, lucrând de dimineaţa până seara ca taximetrist. Bolnav de inimă şi rămas singur, omul are un cui înfipt adânc în suflet, pentru că nu i-a mai auzit glasul fiului său de ani buni. „Am muncit toată viaţa, am făcut sacrificii ca să nu le lipsească nimic, lui şi fratelui său, Cristi... Ca drept răsplată, de şapte ani număraţi pe degete, nu mi-a dat un telefon. Am fost merceolog, am lucrat la IACERD, chiar şi prin Germania, iar când luam salariul mă duceam şi-i cumpăram lucrurile cele mai bune. Nu a dus lipsă de nimic. Îl aduceam la mine la serviciu şi se minuna lumea cum arată. Avea un păr lung, frumos... Îmi spunea şefu': «Băi, Vasile, peste câţiva ani îţi cauţi casă cu chirie». Spunea aşa pentru că Radu era fâşneţ, băgăcios, i-am insuflat de mic un spirit democrat şi independent. Când avea câteva luni, alergam ca descreieratul pe la toate farmaciile după cel mai bun lapte-praf, l-am spălat la fund de rahat, iar acum nu-mi dă un telefon să mă întrebe «ce mai faci, băi, Sile?», nu să-mi zică tată, că oricum nu mi-a spus aşa niciodată", ne-a mărturisit, plângând, tatăl lui Radu Vâlcan.

simeon stalpnicul png

De şapte ani, bărbatul nu ştie ce înseamnă Crăciun sau Paşte, în adevăratul sens al cuvântului. Iar când a fost bolnav, a ştiut doar el. Cu două infarcturi şi o paradontoză care l-a lăsat fără dantură, domnul Vâlcan are o singură dorinţă: să-şi revadă cât mai repede flăcăul! „Nu pot să vă spun cum mă simt. Nu l-am sunat în acest timp şi nu l-am căutat. El e fiul meu, el trebuie să mă caute, pentru că eu l-am făcut, nu el pe mine. Eu am fost ăla care am umblat cu pingelele rupte şi mi-am luat de la gură ca să aibă copiii ce vor", a mai spus părintele îndurerat.

Contactat de reporterul Click!, Radu Vâlcan a ascultat cu răbdare mesajul transmis de tatăl său prin intermediul ziarului, dar a refuzat să comenteze pe acest subiect. Apoi, a transmis o declaraţie oficială, prin intermediului PR-ului care se ocupă de el. „Dl Vâlcan Vasile nu este tatăl meu natural. A fost, într-adevăr, pentru o perioadă soţul mamei mele, dar din cauza unui comportament neadecvat faţă de mine şi de familia mea, am decis să nu mai ţin legătura cu el", a explicat Radu, sec, prin purtătorul său de cuvânt.

Radu s-a ocupat să le cumpere o casă viitorilor socri

Radu Vâlcan şi Adela Popescu formează un cuplu de aproape trei ani şi au gânduri serioase împreună. Zilele trecute, fotoreporterii Click! i-au surprins în timp ce vizitau un complex rezidenţial din centrul Capitalei unde au cumpărat un apartament cu două camere, pentru părinţii actriţei.

Acolo, ei au zăbovit aproximativ o oră, după care s-au salutat cu încă un cuplu venit să vadă acelaşi lucru ca şi ei şi au plecat spre Pipera. Se ştie că Adela şi-a dorit foarte mult un apartament în centrul Bucureştiului, însă vedeta şi iubitul ei nu vor da vila în care locuiesc de un an şi jumătate pentru un apartament.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nikolai Patruşev foto twitter
image
image
image
image
image
image
cuplu pat1 jpg
canicula asia profimedia jpg
sirena elle jimenez ofimedia jpg
record temperatura jpg
timisoara sinucidere saptamana mare jpg
ploaie primavara shutterstock 1660946191 jpeg
Printul William si Kate Middleton jpg
Ministrul finanțelor Marcel Boloș vizitează Trezoreria Municipiului București și Trezoreria sector 3, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net