Ploieşteanu se vindecă de păcănele cu table în parc!

Ultima actualizare:

    Celebrul lăutar s-a mutat singur, nu mai vrea să audă de nevastă sau amante, ci doar de copii şi nepoţi
Celebrul lăutar s-a mutat singur, nu mai vrea să audă de nevastă sau amante, ci doar de copii şi nepoţi

După un an de scandaluri, Nelu Ploieşteanu (65 de ani) vrea linişte. S-a întors din turneu, însă nu la soţie, ci într-un apartament în care locuieşte singur. Se ocupă doar de copii şi nepoţi, iar în timpul liber merge în parc, unde stă “la o tablă” sau la un şah.

După mai bine de două luni în care a cântat în toată ţara, Nelu Ploieşteanu a revenit la Bucureşti unde îşi aranjează cântările pentru Revelion. Nu vrea să mai audă de ifosele soţiei, de care este sătul până peste cap şi spune că vrea doar linişte şi să se ocupe de educaţia nepoţilor.

“Am ajuns la un nivel al vieţii în care femeile sunt un capitol închis pentru mine. Am avut cu carul la tinereţe, acum am luat pauză. Mă ocup de nepoţi, am un prichindel care-mi calcă pe urme, este student la «Dinu Lipatti»”, ne povesteşte Nelu Ploieşteanu, care s-a mutat singur, pentru a evita scandalurile. “Nu mai locuiesc cu ea, dar dacă are nevoie de mine mă poate suna. Îmi ajut toţi copiii, mă sfătuiesc cu ei, suntem foarte buni prieteni, oricând sunt la dispoziţia lor”, mărturiseşte cunoscutul lăutar, care are 5 copii: patru fete şi un băiat (cel mai mic) şi doi nepoţei. 

Ploieşteanu recunoaşte că nu se poate abţine să nu joace la aparate
Ploieşteanu recunoaşte că nu se poate abţine să nu joace la aparate

Reporterii Click! s-au întâlnit cu Nelu Ploieşteanu într-un parc din apropierea casei. Motivul? „Aici se relaxează Nelu Ploieşteanu când vrea să audă doar adierea copacilor, sunetul păsărilor şi multă linişte. Joc cu tinerii o tablă, ca să nu mai bag mii de euro la păcănele. Un şah, o tablă, o carte bună. Sunt mult mai sănătoase. Mai dai un zar, mai muţi o piesă, multă concentrare şi gândire te fac să uiţi de probleme, de necazuri. De ceva vreme vin aşa, ca un pensionar, în parc şi stau pe-o bancă şi citesc câteva ore. Plec cu alt tonus şi gata să merg la o cântare, să câştig bani”, explică lăutarul. 

Mai renunţă omul la vicii, dar nu se poate lăsa chiar de toate. A tăiat femeile de pe listă, dar păcănelele fac parte din reputaţia de bărbat puternic. ”Fiecare om are un viciu. Păcănelele sunt un hobby. Am şi câştigat. Odată am băgat 50 de milioane şi am câştigat 100 de milioane. Jur pe viaţa mea. Dar nu pot să zic că joc toată ziua”, spune lăutarul.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net