Pepe: «Casa mea a fost vandalizată ca la Ceauşescu»

Ultima actualizare:

    Oana Zăvoranu şi Pepe
Oana Zăvoranu şi Pepe

Ionuţ Pascu, alias Pepe (34 de ani), s-a prezentat ieri la Judecătoria Sectorului 3 la un nou termen, care a avut loc în dosarul în care cântăreţul o acuză pe Oana Zăvoranu (40 de ani) că i-a distrus apartamentul, după ce s-au despărţit, şi că i-ar fi furat 75.000 euro şi mai multe bunuri, împreună cu câţiva complici, printre ei şi Anamaria Prodan.

Procesul s-a amânat iar, spre supărarea artistului, care susţine că de doi ani şi jumătate nu s-a întâmplat nimic în acest dosar. „Ca şi data trecută a fost lipsă de procedură. Încă o zi pierdută, oamenii puşi pe drumuri, judecătorii luaţi la mişto... Cu alte cuvinte, cei implicaţi îşi schimbă adresele şi nu sunt citaţi corespunzător", a declarat Pepe, pentru Click!

Cântăreţul susţine că de când a depus plângerea situaţia este în acelaşi stadiu. "Deşi mi-au golit casa şi au dispărut toate bunurile societăţii mele, până acum nimeni nu a întrebat de ele, nici măcar nu au fost aduse în discuţie. Am făcut plângere ca societate comercială, dar şi ca persoană fizică. Toţi au fost audiaţi evaziv, de ochii presei. Nimeni nu a întrebat de camerele de luat vederi, care au dispărut şi care pot elucida misterul banilor dispăruţi din seif. E o bătaie de joc! Casa mea a fost vandalizată ca la Ceauşescu, iar poliţia nu a făcut nimic. Eu dacă trec pe roşu mi se ia carnetul, nu sunt iertat", a completat supărat artistul.

EXCLUSIV! Pepe: «În casa mea nici măcar musca nu intră fără să ştiu!»

EXCLUSIV! Oana, acum chiar ai de ce să te oftici! Pepe va juca într-un serial

Pepe, «cumpărături» de 360.000 € într-un an!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn televizor istock jpg
Donald Trump Groenlanda, foto X jpg
tren cfr calatori oprit jpg
patroni crans montana moretti jpg
Un barbat a cazut in gol de la etajul 15, foto The Sun jpg
10 intretinere avizier sg 1 jpeg
507d8cc8 5c31 4164 9529 4832cfc05f81 jfif
cafea, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net