Demis Roussos, spectacol-eveniment la Sala Palatului. Mesajul artistului pentru români

Ultima actualizare:
Demis Rousos
Demis Rousos

Doar câteva zeci de ore ne mai despart de concertul celebrului cântăreț grec Demis Roussos. Evenimentul va avea loc maine, 5 decembrie, în ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20.00.

Concertul de Crăciun al lui Demis Roussos își propune să ofere și anul acesta un regal de colinde și melodii specifice sărbătorilor de iarnă. Artistul își va încânta audiența și cu piesele care l-au consacrat și care i-au adus peste 100 de discuri de aur, platină și diamant: „Dinata, Dinata", „Goodbye My Love, Goodbye!", „My Friend The Wind".

Fani de toate vârstele - români dar și străini vor fi mâine prezenți la concertul celebrului artist. Demis are fani fideli care îl urmează peste tot în lume, la concertul de mâine urmând să fie prezenți fani din Germania, Italia, Spania și chiar Brazilia!

Aceștia și-au rezervat cele mai bune locuri din sală și îl așteaptă cu emoție și nerăbdare pe cel ce le încântă sufletele cu muzica sa. Se pare însă că și Demis este emoționat și abia așteaptă să-și întâlnească fanii.

"Vă iubesc mult pe toți şi abia aștept să fim împreună pe 5 decembrie!", acesta este mesajul adresat de către artist publicului din țara noastră și nu numai.


    Demis Rousos
Demis Rousos

Demis Roussos, pe numele său real Artemios Ventouris Roussos este celebru pentru vocea sa dramatică, inconfundabilă - o voce de operă. Șarmantul cântăreț grec a fermecat și bine-dispus audiențe de pe toate continentele.

Recunoscut de întreaga lume ca fiind unul dintre cei mai carismatici și impunatori artiști, Demis Roussos a reusit să cucerească în aproape 5 decenii de carieră, inimile fanilor de pe toate continentele, vocea sa inconfundabilă convingând milioane de oameni să îi cumpere discurile. Reputația sa de creator de hit-uri s-a ancorat cu fermitate în conștiința publicului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net