FOTO Oana Roman, în sfârşit mireasă!

Ultima actualizare:
Oana Roman mireasa
Oana Roman mireasa

Evenimentul organizat de Expo Ideal Mariaj joi seară, la Palatul Parlamentului, a reuşit ceea ce n-a putut încă nici un bărbat. A îmbrăcat-o pe Oana Roman în rochie de mireasă.

Pentru prima dată în această ipostază, Oana, care are 36 de ani, a avut mari emoţii. Din acest motiv, i-a stresat foarte tare şi pe organizatorii expoziţiei. „S-a întârziat”, le-a ţipat ea acestora, nemulţumită, probabil, că stătea gătită în culise, dar nu putea încă ieşi pe podiumul de prezentare.

În momentul în care, în sfârşit, Oana şi-a făcut apariţia pe catwalk, toată lumea prezentă la eveniment a pufnit în râs. Nu e de ici de colo să vezi într-o prezentare de modă o mireasă care nu are forme de topmodel. Oana a defilat cu atenţie, nefiind obişnuită cu această ipostază de manechin.

Sunt pentru prima dată într-o rochie de mireasă şi prima dată pe podium”, a spus Oana. Tot ea a declarat că va repeta experienţa în viaţa personală, adică va mai îmbrăca rochia de mireasă, atunci când va vrea Dumnezeu.


    Oana Roman mireasa
Oana Roman mireasa


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bf491a9d 29aa 4dda 8c58 f9ea00af8f46 jpg
Carne la grătar FOTO Shutterstock
sarbatoarea rozelor jpg
Design fără titlu (7) png
second hand istock jpg
helsinki jpg
Pablo Picasso, primul cuvânt rostit  sursa foto   Shutterstock jpg
image png
image
image