Oana Zăvoranu: «Mi-am stropit maşina cu urină ca să scap de blestem!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Oana Zăvoranu s-a speriat atât de tare când a găsit, joi noaptea, un pui congelat pe maşina sa, încât a fost ferm convinsă că e vorba despre magie neagră. Pentru a scăpa de blesteme, Zăvo a stropit maşina cu propria urină.

Aflată de câţiva ani în război cu mama sa, pentru averea de două milioane de euro a familiei, Oana bănuieşte că cea care ar vrea să o distrugă prin magie neagră este chiar Marioara.

„Joi noaptea, a venit un poliţist comunitar să mă anunţe că am un pui congelat pe maşină. Eram în baie, când a sunat la uşă. Cum mama s-a dus în ultima vreme pe la vrăjitoare, mă gândesc serios că este mâna ei. E clar că vrea să-mi facă rău!", a declarat ea, plină de furie, pentru Click!

Superstiţioasă din fire, Oana n-a vrut să atingă zburătoarea aducătoare, chipurile, de ghinion, apelând la un truc băbesc: „Mi-a zis cineva că dacă stropesc puiul cu urină şi îl las acolo toată noaptea scap cu viaţă. Eu şi Pepe am făcut pipi într-o sticlă şi am turnat urina peste maşină, dar şi peste puiul mort. Abia dimineaţă am trimis şoferul să ducă maşina în spălătorie", ne-a mai spus ea, şocată de cele întâmplate.

Oana cere acum răzbunare şi, pentru a nu crede cineva că fabulează, a chemat în miez de noapte o echipă de la OTV, care a filmat întreagă scenă desprinsă parcă dintr-o comedie neagră.

Mai citeşte:

Zăvo: «Mama şi-a făcut liposucţie ca să arate bine la închisoare»

Zăvoranu: "Huidu să stea în troaca lui ordinară!"

Oana Zăvoranu: «Nu m-aş mai fi întors din SUA»

Ce încărcată a venit Zăvoranu din vacanţă!

Zăvo şi Pepe au spart două miliarde în America!

Sexy-Crăciuniţa Oana Zăvoranu ne arată degetul mijlociu

Oana Zăvoranu, iar vrei să rămâi şomeră?

Oana Zăvoranu vrea să se cloneze

Oana Zăvoranu a clacat la OTV!

Zăvoranu îşi acuză mama de fals în acte

Oana crede că mama ei i-a pus puiul pe capotă, ca să-i facă vrăji

simeon stalpnicul png

Marioara Zăvoranu :"Nu eu i-am făcut farmece Oanei. Cum poate crede aşa ceva?"

simeon stalpnicul png

Zăvo a turnat o sticlă cu pipi peste puiul congelat

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net