Muzica lui Dan Spătaru se aude prin Fuego la Favorit TV!

Ultima actualizare:

    Fuego si Dan Spataru
Fuego si Dan Spataru

Dan Spătaru a fost un idol al generaţiei sale, fiind greu de egalat la capitolul popularitate. De atunci şi până în prezent, piesele sale au rămas în sufletele românilor asemeni unor poveşti cu parfum de trecut.

Pe 8 septembrie, s-a împlinit un deceniu de când artistul a trecut în nefiinţă, iar pe 2 octombrie, el ar fi împlinit vârsta de 75 de ani. În schimb, opera rămasă în urma sa, de la înregistrări video la celebrele refrene pe care toţi le cunosc, rămân nemuritoare, inspirand în continuare românii, dar şi artistii noii generaţii.

Paul Surugiu alias Fuegp
Paul Surugiu alias Fuegp

Unul dintre aceştia este Paul Surugiu- Fuego, care a fost fan încă de la începuturile sale, având ocazia de a primi încurajări de la maestrul care umplea înainte de 1989, stadioane întregi. S-ar putea spune că Fuego i-a călcat pe urmă, reuşind să adune în prezent, săli întregi în cele două turnee anuale.

În semn de preţuire pentru Dan Spătaru, în luna martie, artistul i-a dedicat acestuia, un turneu omagiu, desfăşurat în 12 oraşe importante ale ţării, în care a rememorat refrenele sale cele mai îndrăgite, omagiind muzica uşoară românească, ca pe o comoară de nepreţuit.

Fuego canta piesele lui Dan Spataru
Fuego canta piesele lui Dan Spataru

Spectacolul s-a bucurat de succes, iar sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 20.00, va putea fi vizionat, la FAVORIT TV, în cadrul emisiunii pe care Fuego o moderează de şase ani – FAMILIA FAVORIT. Înregistrarea acestuia a fost realizată la Iaşi, la Casa de Cultură a Studentilor, de către echipa TVR Iaşi. „M-am bucurat să pot îndeplini o promisiune. Aceea de a face un turneu omagial în care muzica lui Dan Spătaru să răsune din nou în sala de spectacol. Iar oamenii au fost entuziasmaţi. Şi vă mărturisesc că nu pot avea o satisfacţie mai mare. Muzica românească trebuie să îşi ocupe locul pe care îl merită!” precizează FUEGO-

Fuego și Valentina Herța
Fuego și Valentina Herța

Totodată, aceasta este ultima săptămână în care “ FAMILIA FAVORIT “ va putea fi urmarită sâmbătă de la ora 20.00. Începand de săptămâna viitoare, emisiunea se va muta duminică, începând cu ora 20.00, iar la începutul lunii octombrie, va începe noul sezon, care este în lucru în prezent, într-o nouă casă, cu invitaţi deosebiţi, rubrici noi şi multă muzică de calitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
image
actualitate.net
image
actualitate.net