Monica Bârlădeanu prezintă «Ferma Vedetelor». Ce spune fosta gazdă, Iulia Vântur

Ultima actualizare:

    Monica Bârlădeanu e noua prezentatoare de la "Ferma Vedetelor"Foto: Click!
Monica Bârlădeanu e noua prezentatoare de la "Ferma Vedetelor"Foto: Click!

Click! a obţinut primele declaraţii ale Iuliei Vântur (36 de ani), după ce s-a aflat că aceasta nu va mai prezenta emisiunea “Ferma vedetelor”.

După două sezoane, ea a fost înlocuită cu Monica Bârlădeanu (38 de ani).

“Cu mare părere de rău a trebuit să renunţ, pentru o vreme, la proiectele din România, pentru că cele din India erau deja în derulare. Am lansat 3 piese, urmează să lansez alte 3 videoclipuri cu artişti importanţi din India, ce erau deja programate exact în perioada filmărilor pentru «Fermă». Mi-a fost imposibil să lipsesc pentru 3 luni, deşi am încercat să găsesc o soluţie. Apreciez faptul că PRO TV a înţeles şi mi-a susţinut decizia. Nu mi-a fost uşor, pentru că sunt foarte implicată emoţional în ceea ce am făcut în PRO TV, dar cred că vom mai avea ocazia să lucrăm împreună. Ştiu că am lăsat «Ferma» pe mâini bune şi mă bucur că tot o moldoveancă stă în capul mesei acolo. Monica tot ieşeancă e. Sunt alături de ei cu sufletul”, a declarat Iulia pentru Click!


    Iulia Vântur stă mai mult prin IndiaFOTO: Arhiva personală
Iulia Vântur stă mai mult prin IndiaFOTO: Arhiva personală
image
image
image
image
image
image
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net