Moni, ai ajuns să-l întreţii pe Iri!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Monica se îmbogăţeşte, Irinel sărăceşte. Criza financiară a afectat puternic averea miliardarului, iar conturile Monicăi se îmbogăţesc considerabil.

Roata se întoarce de multe ori în familiile bărbaţilor bogaţi. Dacă, în urmă cu doi ani, se mândrea cu o avere impresionantă, de 120 de milioane de euro, lui Irinel îi merge din prost în mai prost, afacerile lui nefiind deloc profitabile pe timp de criză.

Moni Columbeanu s-a angajat în America!

Uite ce neîngrijită e Monica Columbeanu în vacanţă, în America! FOTO

«Iri a corupt-o pe Moni să prizeze cocaină!»

Potrivit „Forbes România 500 miliardari", Columbeanu are 9-10 milioane de euro, cu 3 milioane mai puţin decât anul trecut, el mai având o singură firmă care, la sfârşit de an, i-a adus profit.

În timp ce lui Iri îi scade averea văzând cu ochii, Moni bifează succes după succes, pe plan profesional. Vedeta face bani frumoşi de pe urma imaginii, atât în ţară, cât şi în străinătate şi tocmai ce a semnat un contract cu agenţia internaţională de manechine Elite.

Câştigă cel puţin 1.500 de euro pentru o prezentare de modă şi poate ajunge până la 30.000 de euro pentru un contract de imagine, astfel că nu-şi face mari probleme în ceea ce priveşte situaţia financiară a soţului ei.

„Câştig destul de bine încât să-mi întreţin toată familia", ne-a declarat Moni, înainte de aceste succese pe plan internaţional. Monica nu este singura vedetă care se bucură de ascensiune pe plan profesional şi se descurcă în carieră mai bine decât partenerul ei. Valentina Pelinel îşi sprijină soţul, dator vândut la bancă, iar Andreea Tonciu nu-şi face nici ea griji, căci familia ei trăieşte pe picior mare, datorită unei firme de pompe funebre.

Are o avere de 9-10 milioane de euro

Ediţia 2010 a publicaţiei „Forbes 500 miliardari" a fost lansată ieri şi mulţi dintre miliardarii mondeni au motive serioase de tristeţe, căi averile lor sunt ceva mai mici decât anul trecut. În urma crizei financiare, Irinel a sărăcit cu patru milioane de euro şi se află pe poziţia 439, cu o agoniseală de 9-10 milioane.

Şi ele îşi ţin bărbaţii faliţi pe bani

Pelinel lansează DVD de fitness!

Datoriile de peste 8 milioane de euro, pe care soţul ei, Cristian Boureanu, le are la bancă, nu au debusolat-o foarte mult pe Valentina Pelinel. Vedeta se mândreşte cu un superb apartament la New York, economii generoase la bancă, iar acum se pregăteşte pentru o nouă afacere, menită să-i aducă un profit considerabil.

simeon stalpnicul png

Cristian Boureanu: «Valentina m-a cunoscut în cel mai prost moment financiar»

Invidiată pentru forma fizică de milioane, Valentina va împărtăşi secretul admiratoarelor sale şi va lansa un DVD de fitness, cu exerciţiile menite să asigure un trup armonios.

Tonciu provine dintr-o familie bogată!

Spre deosebire de alte iubite sau soţii de fotbalişti, Andreea Tonciu nu este o femeie întreţinută.

simeon stalpnicul png

Andreea Tonciu: "Sunt foarte geloasă. Ajung şi la omor pentru iubitul meu"

Chiar dacă nu are un job stabil în televiziune, bruneta trăieşte pe picior mare, şi nu din banii lui Nicolae Mitea. Din păcate, nici Mitea nu stă pe roze, având în vedere că nu joacă la nici o echipă, dar Andreea îşi permite multe extravaganţe, datorită părinţilor ei.

Aceştia au o florărie şi o firmă de pompe funebre, iar afacerea merge ca pe roate. În cele mai profitabile luni, câştigă şi 30.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net