EXCLUSIV FOTO Mircea Radu a devenit tătic. Ce nume i-a pus băieţelului său

Ultima actualizare:
Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui
Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui

Prezentatorul Jurnalului de la TVR a devenit pentru prima dată tătic, la vârsta de 45 de ani. Soţia lui, Raluca, cu 20 de ani mai tânără decât el, a adus pe lume, sâmbătă, de Sfinţii Petru şi Pavel, un băieţel.

Femeia a născut la o clinică privată, iar micuţul a primit numele Tudor.

"Băiatul meu este frumos şi plânge mult. Imaginea pe care nu o voi uita este cea cu soţia mea stând pe pat, la o oră după naştere, cu lacrimi în ochi, udând perna. Bucuria mea este de nedescris", a spus Mircea Radu pentru TVR.

Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui
Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui

După 10 ani în care a prezentat emisiunea "Din dragoste", la Antena 1, în toamna anului 2010, până la sfârşitul anului 2011, Mircea a fost gazda emisiunii ÎnTrecerea anilor, difuzată la TVR 1 şi TVR HD în fiecare sâmbătă seară.

Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui
Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui

La ÎnTrecerea anilor, telespectatorii au întâlnit invitaţi speciali, importanţi sportivi şi artişti din ţară şi din străinătate, care au punctat propriile decade, prezentându-şi marele succes muzical, cinematografic sau din domeniul sportiv al perioadei pe care o reprezentau.


    Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui
Mircea radu, la clinica unde s-a nascut fiica lui

Din primăvara anului 2012, Mircea Radu s-a întors la prima sa dragoste - ştirile. El a fost prezentatorul Jurnalului TVR, principala emisiune informativă a săptămânii, difuzată la TVR 1 şi TVR INFO, cu începere de la ora 7 fără 7, seara. 

Din toamna aceluiaşi an, Mircea Radu face echipă cu Monia Ghiurco la prezentarea Telejurnalului de weekend



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cafea la volan - masina FOTO Shutterstock
oua rosii paste jpeg
avioane parcate aeroport aterizare avion frankfurt shutterstock 1702941451 jpg
turda png
telefon baie pexels jpg
pedro cabral1 jpeg
Constructie casa FOTO Shutterstock
ciuperci conserva shutter1 jpeg
image
image