Marius Moga, mesaj către Adi Despot, înlocuitorul de la «Vocea României»

Ultima actualizare:

    Marius Moga va rămâne antrenor doar la "Vocea României Junior"foto: Pro Tv
Marius Moga va rămâne antrenor doar la "Vocea României Junior"foto: Pro Tv

Multă lume a fost surprinsă când a aflat că Marius Moga nu va mai lua loc în scaunul de mentor-antrenor de la "Vocea României". În locul lui se va așeza, din toamnă, Adi Despot, liderul trupei Vița de Vie, care se află pe piața muzicală de peste 20 de ani.

Nu a existat un conflict între producători sau colegii de platou și Moga, ci acesta a decis că este cazul să se axeze pe "Vocea României Junior", proiect ce a încheiat primul sezon chiar cu victoria compozitorului, prin persoana elevei sale, Maia Mălăncuș. În plus, munca la studioul de înregistrări îi ocupă mare parte din timp.

În timp ce Adrian Despot s-a declarat gata să reia munca în televiziune și să le ofere un sprijin real concurenților care vor să se lanseze în industria muzicală, Marius se declară mulțumit de rolul care i-a rămas la Pro Tv. Acesta i-a și transmis un mesaj înlocuitorului său, chiar din scaunul emisiunilor care își propun să găsească cele mai bune voci de copii și adulți din țară.  


    Adrian Despot va lua locul lui Moga în fotoliul de la
Adrian Despot va lua locul lui Moga în fotoliul de la

"Adrian Despot, mă bucur foarte tare că o să continui ce am încercat şi am făcut pe scaunul din dreapta, cum te uiţi la televizor, de la «Vocea României». Cred că nu se putea găsi un om mai valoros şi mai respectat în muzica românească care să continue bătălia pentru voci. Îţi doresc să ai parte de un sezon minunat, să găseşti cele mai tari voci şi să ţii piept colegilor care, îţi dai seama, au ceva experienţă. După cum vezi, eu mă simt foarte bine aici alături de colegele mele, Andra și Inna. Sper să ai cel mai mare succes anul ăsta la «Vocea României» pentru că stai pe scaunul pe care am stat eu", a spus Moga.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net