EXCLUSIV! Liviu Vârciu, caftit de Isaiu că s-a dat la iubita lui!

Ultima actualizare:

    «Ménage à trois»
«Ménage à trois»

Actorul Liviu Vârciu debutează astăzi într-o piesă de teatru, interpretând un rol de aventurier. Personajul i se potriveşte mănuşă, având în vedere numeroasele escapade pe care le-a bifat în ultimii doi ani, de la divorţul de Adelina Pestriţu. Dacă în viaţa de zi cu zi, nici o femeie nu i-a rezistat şarmului nativ, în piesa "Menaje a trois" Vârciu va suferi o mare decepţie.

Vârciu şi Isaiu, cei doi actori şarmanţi se vor lupta, conform scenariului, pentru a cuceri inima Ionelei Nedelea, aceasta alegându-l, într-un final, pe Ioan, pe motiv că îi inspiră mai multă seriozitate.

La repetiţii, Liviu a fost însă foarte punctual, fiind lăudat de regizorul piesei: "Am avut plăcerea să întâlnesc trei actori foarte talentaţi. Dacă cu Ioan Isaiu şi Ionela Nedelea am mai lucrat, cu Liviu Vârciu sunt la prima colaborare. E un început sau un sfârşit, având în vedere că mă «alintă» la repetiţii «Adolf». Am fost uneori, recunosc, cam dur cu el. Dar nu numai cu el. Comedia cere multă rigoare. E un băiat bun şi are un viitor frumos. Sper să se sudeze această echipă, pentru că ne aşteaptă un turneu lung Cluj - 26 ianuarie, Dej - 27 ianuarie, Topliţa - 28 ianuarie şi Târgu-Mureş - 29 ianuarie", ne-a declarat regizorul Sorin Misirianţu.

Isaiu şi Vârciu interpretează rolurile unor ziarişti angajaţi la publicaţia "Colaps" care se vinde foarte greu, ambii trezindu-se fără bani de chirie. În peisaj apare Sophie (Ioana Nedelea), de care cei doi bărbaţi se îndrăgostesc nebuneşte, ajungând, din prieteni, în duşmani de moarte.

simeon stalpnicul png

Piesa va avea premiera în această seară la teatrul "La Scena", de la ora 20.00. şi se va juca în Bucureşti şi mâine, de la aceeaşi oră, preţul unui bilet fiind de 25 de lei.

A prezentat în sandale cu toc Revelionul la PRO TV

Vârciu s-a descurcat onorabil în calitate de amfitrion al programului de Revelion de la PRO TV, însă a avut o misiune cam grea, aceea de al bate la audienţă pe versatul Dan Negru (Antena 1).

simeon stalpnicul png

Nu i-a ieşit pasenţa, căci nu are experienţa omologului său de postul concurent, însă a primit pentru prezentare mai bine de 3.000 de euro. Într-una din scenele show-lui el a trebui să poarte sandale cu toc cui.

Şi-a deschis club de noapte

Liviu s-a zbătut serios să scape de problemele financiare, încercând să-şi deschidă mai multe afaceri. Abia la sfârşitul anului trecut, când s-a asociat cu mai mulţi prieteni şi a deschis clubul de noapte "La Joya", au început să curgă banii.

simeon stalpnicul png

La deschiderea oficială, niciuna dintre fostele iubite nu au fost alături de el. Cea care a făcut însă opinie separată a fost Andreea Bododel, care l-a ajutat să întreţină atmosfera, dansând pe boxe.

Mai citește:

Liviu Vârciu i-a dăruit fetiţei un cadou de 700 de euro

Aşa cum nu l-aţi mai auzit! Liviu Varciu în duet cu Iulian Canaf - VIDEO

Liviu Vârciu către Andreea Mantea: «Dacă nu mă vroiai mă ţineai la distanţă»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
Mount erebus hg jpg
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net