Laurette a revenit în România pentru două luni

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce s-a despărţit de tatăl copilului ei, Laurette a luat o decizie neaşteptată în privinţa vieţii ei. Astfel, mulatra a hotărât să plece din România cu tot cu copil şi să se stabilească în Italia, acolo unde are foarte mulţi prieteni şi rude.

La aproape o lună şi jumătate de la plecarea în Italia, mulatra s-a întors val-vârtej din peninsulă, iar fotoreporterii Click! au surprins-o miercuri, de Sfântă Mărie, la un centru comercial, de mână cu Serena Luce Maria (un an şi 7 luni), fetiţa ei. Deşi a purtat o rochie lungă până-n pământ, a oferit o privelişte generoasă în zona decolteului. Sânii siliconaţi ai lui Laurette nu au trecut neobservaţi de trecători.

Mulatra a condus singură până la magazin

simeon stalpnicul png

A făcut doar câteva cumpărături

simeon stalpnicul png

Care să fie oare motivul vizitei lui Laurette în ţară, la atât de puţin timp după plecarea în Italia? „Nu am renunţat la ideea de a mă stabili în Italia, dar am venit pentru că filmez un reality-show la o televiziune. Dacă între timp apar alte oferte, o să mai rămân. O să mă ajute mama cu fetiţa, ea se va ocupa de ea, dar îmi caut şi o bonă, iar dacă ar fi disponibilă să vină şi în Italia, aş fi foarte mulţumită", a mărturisit Laurette Atindehou, pentru Click!

Deşi s-a certat cu Mihai, fostul iubit şi tatăl copilului, acum cei doi au o relaţie civilizată. Afaceristul a renunţat la orgolii şi a încercat să se împace cu Laurette, însă ea refuză deocamdată. Dar mulatra spune că Mihai este un părinte bun, care şi-a vizitat fiica de două ori cât timp s-a aflat în Italia şi i-a asigurat toate cele necesare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
HKsZ7cCWIAExW F (1) jfif
bani plic istock jpg
Malaga, foto Shutterstock jpg
722384701 1446716254157115 2039474255990538101 n jpg
ap JPG
AFP  20260324 antoni gaudi sagrada familia barcelona  urbanandsport thesagra260322 nphQ3  v1  HighRes  TheSagradaFamiliaCro png
Munca devreme la birou  Foto Freepik com jpg
produse cu pesticide jpg
image
image