FOTO EXCLUSIV Fiica Andei Călugăreanu a ajuns să caute prin gunoaie

Ultima actualizare:

    Ioana Tufaru a tras  cu nesaţ din ţigara  primită „de pomană”Foto: Blitz
Ioana Tufaru a tras cu nesaţ din ţigara primită „de pomană”Foto: Blitz

Nu reuşeşte şi pace să-şi găsească un echilibru! Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu, a reuşit să şocheze o ţară-ntreagă cu povestea ei dramatică.

După ce aproape un an a fost în atenţia televiziunilor, acum tânăra de 35 de ani a revenit la viaţa „de pe-o zi pe alta”. Fotoreporterii Click! au surprins-o zilele trecute căutând chiştoace de ţigări.

Nu lucrează, nu face nici un efort să-şi pună ordine în viaţă, în schimb caută să profite cât mai mult de memoria mamei sale. Merge la acţiuni unde ştie că vin foste vedete care o cunosc, le cere bani sau chiar ţigări!

Ioana a cercetat cu atenţie  scrumiera să vadă dacă  sunt chiştoace care pot fi  „recuperate”
Ioana a cercetat cu atenţie scrumiera să vadă dacă sunt chiştoace care pot fi „recuperate”

Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu
Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu

La sfârşitul săptămânii trecute, Ioana Tufaru şi-a făcut apariţia în Bucureşti, la Casa de Cultură a Studenţilor, la un eveniment organizat în memoria cântăreţei Mihaela Runceanu. Tânăra s-a gândit că în mod sigur va reuşi să stârnească mila invitaţilor, mai ales că mulţi au fost colegi de scenă cu mama ei, Anda Călugăreanu.

Portarului i s-a făcut milă  de ea şi i-a adus o ţigară,  apoi au stat un pic de vorbă
Portarului i s-a făcut milă de ea şi i-a adus o ţigară, apoi au stat un pic de vorbă

Ioana s-a îmbrăcat cu o bluză maro, largă, rămasă probabil de pe vremea când cântărea peste 200 de kilograme, cu o fustă colorată şi o pereche de cercei şi a încercat să facă o impresie cât mai bună unor cântăreţi ca Stela Enache, Corina Chiriac, George Nicolescu sau Marina Florea.

Ioana Tufaru
Ioana Tufaru

La un moment dat însă, Ioana s-a plictisit de atmosfera din interior, aşa că a ieşit în faţa clădirii, dornică să fumeze. Din păcate însă, n-avea nici o ţigară, aşa că a început „căutările”. Singurul care i-a satisfăcut viciul a fost paznicul.

«Mi s-a făcut milă de fata asta»

Nicolae Musteaţă a recunoscut-o imediat pe Ioana şi s-a oferit să-i „procure” o ţigară. „Mi-a zis că ar fuma, dar nu are ţigări. Eu nu fumez, dar l-am rugat pe un coleg să-mi dea o pipă pentru Ioana. I-am zis «uite, bă, e fata lui Tufaru». Am stat câteva minute de vorbă cu ea şi mi s-a făcut milă. Am auzit că nu mai are nici casă, dar mi-a fost jenă să o întreb. Ea nu mi s-a plâns, nu mi-a cerut bani, a stat un pic pe scări şi apoi a intrat la spectacol. Îmi pare rău că fata unei artiste atât de mari a ajuns aşa, e chiar ruşinos. Eu am copilărit 20 de ani pe Dorobanţi şi vă daţi seama că vedetele pe-acolo treceau să se ducă spre televiziune şi i-am întâlnit pe părinţii ei”, a declarat, pentru Click!, paznicul locaţiei.O singură ţigară nu i-a fost de-ajuns Ioanei, aşa că, fără pic de jenă, fata Andei a căutat şi prin scrumiera de la intrare, însă n-a avut „noroc”.

A slăbit 120 kg

În câţiva ani, a slăbit 120 kg
În câţiva ani, a slăbit 120 kg

Viaţa Ioanei Tufaru pare desprinsă dintr-un film. Mama ei a murit când ea avea 13 ani, iar Ioana, care avea serioase tulburări de comportament, a ajuns într-un centru pentru copii cu nevoi speciale, apoi la un cămin-atelier, unde şi lucra, apoi a revenit în Bucureşti. În 2009, a intrat în atenţia televiziunilor: avea pe atunci peste 200 kg. În câţiva ani, a slăbit 120 kg, dar după ce a terminat cu statutul de „vedetă”, s-a întors la viaţa de pe o zi pe alta.

Mama i-a murit în 1992

Dan Tufaru
Dan Tufaru

Anda Călugăreanu
Anda Călugăreanu

Viaţa ei au fost cântecul, scena şi fiica ei, Ioana, în braţele căreia şi-a găsit sfârşitul. Anda Călugăreanu a murit în august 1992, la 46 de ani, după o grea bătălie cu cancerul. Celebra cântăreaţă s-a căsătorit cu actorul Dan Tufaru, iar din iubirea lor s-a născut Ioana. Cei doi s-au despărţit după ce actorul s-a îndrăgostit de o altă femeie, Vasilica Tastaman. După divorţul părinţilor, Ioana nu a vrut să mai audă de tatăl care a abandonat-o. Acesta a murit în noiembrie 2002, la 58 de ani, însă Ioana nu a mers nici până în ziua de azi la mormântul lui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net