EXCLUSIV Velea trage cât pentru trei

Ultima actualizare:

    Pentru o petrece privată, Alex Velea cere 3.500 €, iar pentru un bal de boboci, 2.500. Aşadar, numai săptămâna trecută a adus în bugetul familiei 12.000 €.Foto: Dorin Constanda
Pentru o petrece privată, Alex Velea cere 3.500 €, iar pentru un bal de boboci, 2.500. Aşadar, numai săptămâna trecută a adus în bugetul familiei 12.000 €.Foto: Dorin Constanda

E cap de familie şi se comportă ca atare! În timp ce Antonia se află în ultimul trimestru de sarcină, Alex Velea se speteşte, la muncă, pentru viitorul iubitei lui şi al copilului care se va naşte luna viitoare. Click! a aflat cum arată agenda încărcată a solistului.

Toată săptămâna trecută, Alex Velea (30 de ani) a fost precum o albinuţă, împărţindu-se între filmări, concerte, evenimente, de parcă ar fi pe baterii. Dacă până acum făceau bani la pachet, din cântări, reclame şi emisiuni TV, acum Velea a rămas să tragă singur, de când Antonia (25 de ani), aflată pe ultima sută de metri cu sarcina, îşi ţine burtica acasă, la căldurică.Click! a tras cu ochiul în agenda plină a lui Velea şi, într-adevăr, te ia ameţeala. Nici o zi de pauză, ci slalom printre concerte, evenimente mondene, filmări şi studioul de înregistrări. Pe lângă spetacole, solistul înregistrează emisiuni în avans pentru grila de Sărbători de la TVR, se ocupă de casa sa de discuri, „Golden Boy Society” şi, în acelaşi timp, pregăteşte o nouă colecţie de haine, care-i poartă numele, din gama „Fratziwear”. În plus, zilele trecute, a filmat şi un videoclip la piesa „Defectul tău sunt eu”, pe care îl va lansa cel mai probabil săptămâna aceasta. Piesa, cu siguranţă, îi e dedicată Antoniei, iubitei lui, care a luat o pauză de la concerte, dar nu şi de la şedinţe foto. Ea a pozat cu burtica la vedere pentru numărul de decembrie al revistei Elle România. 

Uite ce program încărcat a avut Alex Velea săptămâna trecută!

Luni 24 noiembrie

A pus la punct detalii pentru lansarea propriei colecţii de haine din gama Fratziwear. A avut şi un concert la Târgu Mureş, la un bal de boboci.

Marţi 25 noiembrie

A stat 5 ore la filmările videoclipului „Defectul tău sunt eu”, apoi a avut filmări la TVR pentru programul de Sărbători. La ora 20.00 a ajuns la Premiile TV Mania, apoi a fugit să cânte la Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional Gheorghe Asachi din Bucureşti.

Miercuri 26 noiembrie

S-a întâlnit cu colegii la studio şi a lansat pe Internet spotul de promovare al propriei colecţii de haine din afacerea „Fratziwear”. A avut apoi repetiţii cu bandul său, dar a mers şi la sala de forţă. Spre miezul nopţii a cântat la o petrecere privată din Bucureşti.

Joi 27 noiembrie

A continuat toată ziua filmările pentru clipul “Defectul tău sunt eu”, începute marţi.

Vineri 28 noiembrie

A făcut din nou pregătiri pentru lansarea colecţiei de haine, a avut întâlniri de afaceri legate de noua lui casa de discuri, Golden Boy Society.

Click! Spune

Pentru o petrece privată, Alex Velea cere 3.500 €, iar pentru un bal de boboci, 2.500. Aşadar, numai săptămâna trecută a adus în bugetul familiei 12.000 €.

Sâmbătă 29 noiembrie

A filmat cu Gheorghe Zamfir la TVR pentru Sărbători.

Duminică 30 noiembrie

A cântat la o petrecere privată la Braşov.


    Antonia a pozat cu burtica  la vedere pe coperta  revistei Elle
Antonia a pozat cu burtica la vedere pe coperta revistei Elle

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
bancomat
image
image
image
image
image
image
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net